Local

LOCAL | Documentele privind regimul străinilor şi al cetăţenilor comunitari se pot depune on-line

Inspectoratul General pentru Imigrări a pus la dispoziţia cetăţenilor din Uniunea Europeană, Spaţiul Economic European, Confederaţia Elveţiană, ţări terţe şi persoanelor juridice, aflate pe teritoriul României, un portal de depunere on-line a documentelor privind regimul străinilor şi al cetăţenilor comunitari.

Aplicaţia contribuie, în mod semnificativ, la creşterea eficienţei în rezolvarea cererilor adresate structurilor de imigrări din toată ţara. Prelucrarea datelor se realizează în mod organizat şi controlat, existând în permanenţă posibilitatea unei interacţiuni cu solicitanţii pentru obţinerea cât mai rapidă a datelor necesare şi procesarea lor.

Prin lansarea acestui serviciu, Inspectoratul General pentru Imigrări oferă aplicanţilor oportunitatea de a face dovada îndeplinirii condiţiilor legale prin încărcarea on-line a documentelor justificative, înainte de prezentarea la birourile de lucru cu publicul.

Documentele sunt verificate de operatori care asigură un feed-back on-line şi programează solicitantul la o dată şi oră stabilite pentru a se prezenta la ghişeele, special amenajate şi dotate, în vederea preluării datelor biometrice şi a confruntării cu documentele originale.

Noua aplicaţie oferă utilizatorului posibilitatea de a verifica on-line, în orice moment, statusul cererii sale iar termenul legal de soluționare al acesteia începe de la data prezentării la ghișeu.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page