EvenimentImportantLocal

EVENIMENT | ÎPS Teofan a sfințit biserica “Sf. Parascheva” din Mândrești! – GALERIE FOTO

Astăzi, în satul Mândrești din comuna Vlădeni, a fost oficiată Sfințirea Bisericii cu hramul “Sf. Parascheva”. 

La această slujbă au participat ÎPS Teofan, împreună cu un sobor de 18 preoți și diaconi, dar și politicieni și oficialități din județ.

Credincioșii s-au adunat de dimineață în fața bisericii pentru a asista la slujba religioasă și sfințirea bisericii din comună.

Ceremonialul religios a început la ora 08:30, când a sosit în parohie IPS Teofan. În curtea bisericii se aflau mai mulți localnici îmbrăcați în costume tradițioanale.

Slujba de sfințire a fost urmată de Sfânta Liturghie. Alături de ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și al Bucovinei și de parohul Bisericii “Sf. Parascheva” au participat si pr. Lucian Leonte, protopopul Protoieriei Botosani, dar și alți preoți din județul nostru.

Hramul bisericii este „Cuvioasa Parascheva”, păstrându-se astfel denumirea vechii biserici. Din unele date ce se găsesc în arhivele parohiei, prima biserică a fost construită în jurul anului 1785. În anul 1900 a început construcţia unei noi biserici din cărămidă şi piatră, care a fost sfinţită în anul 1901. Pe clopotul mare găsim imprimată această inscripţie: “ Cu sunetul tău roagă pe Dumnezeu ca să răspândească grindina, trăsnetul şi furtuna. Dăruit de preotul Andronic Cosmovici din cătunul Cerviceşti, în anul mântuirii 1900. 

În anul 1991, preotul Peţenchea Theodor, împreună cu obştea satului a început construcţia unei noi biserici. Biserica nouă, construită în formă de navă, cu turlă pe naos şi clopotniţă pe pridvor, a fost finalizată în anul 2012 de către preotul paroh Anastasiei Mihai- Ovidiu. Biserica este împodobită cu pictură în tehnica fresco, catapeteasmă din stejar sculptat şi cu toate obiectele de cult necesare desfăşurării Sfintelor Slujbe.

La sfârșitul slujbei, cei prezenți au primit câte un pachețel de mâncare din partea bisericii.

ips teofan - sfintire biserica mandresti  (44) ips teofan - sfintire biserica mandresti  (45) ips teofan - sfintire biserica mandresti  (46) ips teofan - sfintire biserica mandresti  (47) ips teofan - sfintire biserica mandresti  (48) ips teofan - sfintire biserica mandresti  (49) ips teofan - sfintire biserica mandresti  (50) ips teofan - sfintire biserica mandresti  (51) ips teofan - sfintire biserica mandresti  (52) ips teofan - sfintire biserica mandresti  (1) ips teofan - sfintire biserica mandresti  (2) ips teofan - sfintire biserica mandresti  (3) ips teofan - sfintire biserica mandresti  (4) ips teofan - sfintire biserica mandresti  (5) ips teofan - sfintire biserica mandresti  (6) ips teofan - sfintire biserica mandresti  (7) ips teofan - sfintire biserica mandresti  (8) ips teofan - sfintire biserica mandresti  (9) ips teofan - sfintire biserica mandresti  (10) ips teofan - sfintire biserica mandresti  (11) ips teofan - sfintire biserica mandresti  (12) ips teofan - sfintire biserica mandresti  (13) ips teofan - sfintire biserica mandresti  (14) ips teofan - sfintire biserica mandresti  (15) ips teofan - sfintire biserica mandresti  (16) ips teofan - sfintire biserica mandresti  (17) ips teofan - sfintire biserica mandresti  (18) ips teofan - sfintire biserica mandresti  (19) ips teofan - sfintire biserica mandresti  (20) ips teofan - sfintire biserica mandresti  (21) ips teofan - sfintire biserica mandresti  (22) ips teofan - sfintire biserica mandresti  (23) ips teofan - sfintire biserica mandresti  (24) ips teofan - sfintire biserica mandresti  (25) ips teofan - sfintire biserica mandresti  (26) ips teofan - sfintire biserica mandresti  (27) ips teofan - sfintire biserica mandresti  (28) ips teofan - sfintire biserica mandresti  (29) ips teofan - sfintire biserica mandresti  (30) ips teofan - sfintire biserica mandresti  (31) ips teofan - sfintire biserica mandresti  (32) ips teofan - sfintire biserica mandresti  (34) ips teofan - sfintire biserica mandresti  (35) ips teofan - sfintire biserica mandresti  (36) ips teofan - sfintire biserica mandresti  (37) ips teofan - sfintire biserica mandresti  (38) ips teofan - sfintire biserica mandresti  (39) ips teofan - sfintire biserica mandresti  (40) ips teofan - sfintire biserica mandresti  (41) ips teofan - sfintire biserica mandresti  (42) ips teofan - sfintire biserica mandresti  (43)

Related Articles

One Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page