CulturaJudet

Independența de Stat a României – 9 Mai 1877 – evocată la Dorohoi – FOTO

În data de 9 mai, pe lângă Ziua Europei și Ziua Victoriei – a terminării celui de-Al Doilea Război Mondial –, românii sărbătoresc Independența de Stat a României, eveniment petrecut prin ieșirea de sub suzeranitatea otomană, odată cu victoria în războiul ruso-turc, izbucnit în 1877.

La această dată, Mihail Kogălniceanu declara în Camera Deputaților: ”Suntem independenți, suntem națiune de sine stătătoare!”, proclamarea independenței statale fiind un act de încununare a tuturor strădaniilor românilor.

La Monumentul ce-l înfățișează pe cpt. Valter Mărăcineanu, căzut în lupta cu turcii, la 30 august 1877, monument aflat în Piața fostei Prefecturi a municipiul din județul nostru, s-a săvârșit, cu ocazia datei speciale de astăzi, un Te Deum, de către un sobor de preoți. A ținut un cuvânt despre sărbătoarea națională plină de însemnătate și dl. Prof. dr. în istorie, Vasile Adăscăliței, dar au avut loc și mici momente artistice, prin recitarea a două poezii istorice de către Dorel Lungu.

Deși ne-am fi așteptat ca manifestările de astăzi să facă din monumentele comemorative ale eroilor independenței românești un spațiu neîncăpător pentru omagii și coroane, doar Alianța pentru Unirea Românilor Dorohoi și Asociația ,,Prietenii Basarabiei, Bucovinei și Ținutului Herța” au depus câte o coroană la evenimentul relatat.

Prof. Ing. Vasile Tănase, unul dintre organizatorii evenimentului, a declarat: ”Evenimentul face parte, împreună cu cele din 24 Ianuarie 1859 și 1 Decembrie 1918, din Treimea înfăptuirilor cruciale ale ființei noastre naționale! Alianța pentru Unirea Românilor, partidul nostru, are datoria de a cinsti evenimentele fundamentale din Istoria Neamului și pe Eroii care și-au dat viața, spre a le înfăptui”.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page