CulturaLocal

Zeci de botoșăneni prezenți la manifestările dedicate Zilei Unirii – FOTO&VIDEO

Unirea Principatelor Române, Moldova și Țara Românească, sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza a fost marcată astăzi, 24 ianuarie 2023, în municipiul Botoșani, printr-un ceremonial militar și religios, organizat de Garnizoana Botoșani, la bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza.
La ceremonial au participat Comandantul Garnizoanei Botoșani, locotenent colonel Ovidiu Damian, prefectul județului Botoșani, Sorin Cornilă, președintele Consiliului Județean, Doina Elena Federovici, primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, comandanții unităților militare din garnizoană, comandanți și șefi ai structurilor sistemului național de apărare, siguranță națională și ordine publică, mass-media județeană și alți participanți din societatea civilă.
Ceremonia a început cu salutul detașamentului de onoare de către prefectul județului Botoșani, după care corul
”Anima Muzicae” de la Liceul de Artă ”Ștefan Luchian” a intonat Imnul Național al României, urmat de serviciul religios și alocuțiunea privind Semnificației Zilei Unirii Principatelor Române, prezentată de domnului col.(rz) dr. Balanovici Sergiu, precum și prezentarea mesajului domnului Prim-Ministru, Nicolae Ionel Ciucă, de către reprezentantul Guvernului în teritoriu, Sorin Cornilă.
După defilarea detaşamentului de onoare, manifestarea s-a încheiat cu tradiționala HORĂ A UNIRII, la care au fost invitați să participe și botoșănenii prezenți.

 

 

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page