InfractionalLocal

Zeci de amenzi și permise reținute, după o acțiune a polițiștilor în municipiul Botoșani – FOTO

În noaptea de 24 spre 25 septembrie 2022, polițiștii Birouluu de Ordine Publică, Biroului Rutier și cei din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 au desfășurat activități de prevenire și combaterea a faptelor antisociale, atât în municipiul Botoșani, cât și pe arterele principale din zona rurală, aflată în competență.

Totodată, s-a acționat pentru depistarea conducătorilor auto care circulă sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.

În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate 115 persoane și controlate peste 99 de autovehicule.

De asemenea, au fost efectuate 82 de testari cu aparatul etilotest și 14 testări cu aparatul DrugTest.

În urma neregulilor constate au fost aplicate 47 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 11.000 de lei și au fost reținute 4 permise de conducere și 5 certificate de înmatriculare.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page