Politic

Valeriu Iftime a băgat în ședință echipa PNL Botoșani, după exodul către PSD a nouă primari liberali

Valeriu Iftime și-a anunțat și candidatura pentru președinția Consiliului Județean Botoșani din partea PNL.

Valeriu Iftime a participat, sâmbătă, la o întâlnire cu primarii rămași în PNL după exodul către PSD a nouă primari liberali.

Redăm mesajul lui Valeriu Iftime:

Astăzi am avut o întâlnire extrem de productivă cu echipa PNL Botoșani, o ocazie excelentă nu doar de a schimba opinii și a identifica principalele obiective pentru perioada următoare, ci și pentru a vedea cum putem să valorificăm potențialul fiecăruia în parte în alegerile care urmează.
Am reușit să bifăm teme importante la momentul actual, am vorbit despre cum am putea contribui pentru dezvoltarea județului, o temă care nu va ieși niciodată de pe ordinea de zi, despre problemele cu care se confruntă botoșănenii, soluțiile cu care am putea veni și despre cât de important este să strângem rândurile toți cei care credem în valorile liberale. De asemenea, am adus în discuție și evenimentele pe care urmează să le desfășurăm, dar și componența noului BPJ.
Nu va fi un drum ușor. Ne așteaptă un rând de alegeri complicate, dar am încredere că prin unitate și perseverență ne putem atinge scopul. Întotdeauna m-am considerat un om deschis către colaborare și dialog și cu siguranță nu mă voi abate de la acest principiu nici în perioada următoare, pentru că acesta este doar începutul! Întâlnirile cu echipa vor fi din ce în ce mai dese, vom rămâne la fel de uniți într-un singur scop și vom continua să ne dedicăm și să punem interesele botoșănenilor pe primul loc!”

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page