InfractionalLocal

Urmărit de Interpol pentru furt şi tâlhărie, reţinut de poliţiştii de frontieră botoşăneni

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au depistat şi predat autorităţilor competente un bărbat cu cetăţenie Republica Moldova, căutat în vederea arestării, de autorităţile din Armenia, pentru săvârşirea infracţiunilor de furt şi tâlhărie, pe teritoriul acestui stat.

În data de 25 mai a.c., în jurul orei 17.10, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru a intra în România, un cetăţean din Republica Moldova, în vârstă de 25 de ani, pasager al unui autocar ce efectua o cursă regulată pe relaţia Chişinău – Cehia.

La controlul de frontieră s-a constatat că persoana figurează în bazele de date Interpol, pe numele acesteia fiind emisă de autorităţile din Armenia o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare pentru săvârşirea infracţiunilor de furt şi tâlhărie, pe teritoriul acestui stat.

Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page