EducatieLocal

Unități de învățământ din municipiul Botoșani susținute din bugetul local – FOTO

Primarul Cosmin Andrei a alocat în acest an sume în valoare de peste 3,5 milioane de lei unităților de învățământ, pentru a se asigura că preșcolarii și elevii botoșăneni vor avea parte de un act educațional la cele mai bune standarde și în cele mai bune condiții.

Unitățile de învățământ preuniversitar au beneficiat de fonduri din bugetul Primăriei Municipiului Botoșani pentru execuția unor lucrări de reparații, modernizare, depunere sau reactualizare documentații pentru diferite obiective, dotări cu sisteme de pază și protecție ori securitate la incendiu.

Redăm câteva exemple:
– Grădinița cu Program Prelungit nr. 6: documentație tehnică reabilitare șarpantă
– Grădinița cu Program Prelungit nr. 19: gard împrejmuire, obiecte de joacă, documentație tehnică renovare energetică a clădirii
– Grădinița cu Program Normal nr. 1: obiecte de joacă
– Școala Gimnazială nr. 14 „Ștefan cel Mare”: teren de sport cu strat covor sintetic
– Colegiul Național „Mihai Eminescu”: documentație tehnică renovare energetică a clădirii, cofinanțare pe partea de predare și învățare inovativă
– Liceul „Dimitrie Negreanu”: sistem de supraveghere antiefracție
– Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi”: sistem de supraveghere antiefracție
– Liceul de Artă „Ștefan Luchian”: documentație tehnică reabilitare energetică a clădirii
– Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga”: documentație tehnică reabilitare energetică a clădirii
– Grădinița Liceului „Alexandru cel Bun”: obiecte de joacă
– Școala Gimnazială nr. 8 „Elena Rareș”: modernizare săli de clasă și cancelarie cadre didactice
– Liceul cu Program Sportiv: modernizare cancelarie cadre didactice, amenajare curte interioară

„Îmi mențin părerea că doar dacă investim în educație putem avea un viitor asigurat! Și tocmai din acest motiv, astfel de investiții sunt o prioritate în acest mandat”, a precizat primarul Cosmin Andrei.

Alocările financiare au fost executate și în baza unor consultări cu directorii unităților de învățământ.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page