Local

Un tânăr din Botoșani a intrat cu motocicleta în șanț. Ce au descoperit polițiștii

Sâmbătă, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Botoșani, au fost sesizați prin SNUAU 112, cu privire la faptul că în zona fermei Popăuți, din localitatea Răchiți, într-un șanț de pe marginea părții carosabile, se află o motocicletă abandonată cu luminile în funcțiune.

În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit faptul că un tânăr de 21 de ani, din comuna Unțeni, în timp ce se deplasa cu motocicleta pe Drumul Național D.N.29, pe fondul lipsei de experiență, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a derapat în șanțul de pe marginea carosabilului.

Cu ocazia verificărilor efectuate, s-a constatat că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar motocicleta pe care a condus-o a fost pusă în circulație, fără a fi înmatriculată.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page