InfractionalLocal

Un tânăr de 18 ani s-a ales cu dosar penal în prima zi de Crăciun

La data de 25 decembrie 2021, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați de un echipaj din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Botoșani cu privire la faptul că un autoturism se deplasează pe bulevardul Mihai Eminescu fără a avea luminile de întâlnire în funcțiune, iar la intersecția cu strada Marchian, la schimbarea direcției de mers către dreapta, a pătruns în intersecție fără să acorde prioritate de trecere autospecialei de jandarmi.

Totodată, echipajul de jandarmi a pus în funcțiune semnalele luminoase și acustice ale autospecialei, moment în care autoturismul a oprit pe partea dreaptă, iar conducătorul auto s-a mutat de la volanul autoturismului pe bancheta din spate.

Polițiștii rutieri deplasați la fața locului au constatat că în jurul orei 00:45, un tânăr de 18 ani, din comuna Roma, a condus un autoturism pe bulevardul Mihai Eminescu fără să folosească luminile de întâlnire, iar la intersecția cu strada Marchian a fost oprit de echipajul din cadrul IJJ Botoșani.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea indicată fiind de  0,19 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, s-a stabilit că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar autoturismul i-a fost încredințat pentru a fi condus de către unul din pasagerii din vehicul.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane ce nu deține permis de conducere.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page