AdministratieLocalsocial

Un nou centru de zi pentru persoanele vârstnice va fi construit în municipiul Botoșani

Primăria Municipiului Botoșani va implementa un nou proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
La Botoșani va fi înființat și dotat cu echipamente necesare un centru de zi pentru persoanele vârstnice.
Contractul de finanțare, în valoare de 6,1 milioane de lei, a fost semnat la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS).
Proiectul, depus pe Componenta 13 – Reforme Sociale, se va derula în parteneriat cu primăriile comunelor Curtești și Răchiți.
„Construirea acestui centru va aduce multiple beneficii comunității. Va permite seniorilor să se bucure de servicii specializate și personalizate, să își mențină independența și să își îmbunătățească calitatea vieții. Va fi dedicat celor care nu au nevoie de îngrijire medicală constantă, ci de sprijin în îndeplinirea activităților zilnice și sociale”, a precizat primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei.
Lucrarea urmează să fie lansată în licitație.
Centrul de zi pentru persoane vârstnice va fi construit pe Bulevardul Mihai Eminescu, la ieșirea din oraș și va face parte din Ansamblul Urban Șoseaua Iașului. Va deservi aproximativ 50 de beneficiari zilnici pentru asistență și recuperare și 25 seniori pentru serviciile de îngrijire la domiciliu.
Vor fi oferite:
-servicii medicale (cabinet medical, consiliere psihosocială, etc.)
-servicii de îngrijire personală (frizerie, cosmetică, etc.)
-spațiu multifuncțional de recuperare fizică (sală kinetoterapie/ masaj/ fizioterapie/ gimnastică medicală)
-spații multifuncționale pentru măsuri de recuperare psihică, cameră senzorială
-spații multifuncționale pentru activități de petrecere a timpului liber (mișcare și activități fizice în sală/gimnastică, terapie ocupațională/activități artistice, etc.)
-spațiu destinat servirii mesei
-spații dedicate serviciilor de îngrijire la domiciliu
-spații depozitare
Vor mai fi amenajate alei, parcare și spații verzi.
Programul de funcționare al centrului va fi adaptat în funcție de beneficiari.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page