IncendiuLocal

Un botoșănean a murit după ce rulota în care locuia a fost cuprinsă de flăcări

Un bărbat, în vârstă de 70 de ani, din localitatea Bucecea, a decedat după ce rulota în care locuia a fost cuprinsă de flăcări. S-a întâmplat în această dimineață. Un vecin a observat flăcările și a sunat după ajutor la 112.

La caz s-au deplasat un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Bucecea și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani. Primii care au ajuns la fața locului au fost pompierii voluntari. Aceștia au constatat faptul că rulota ardea în totalitate.

Întrucât existau informații că bărbatul nu a reușit să iasă din vehicul, pompierii au început căutările, concomitent cu acțiunea de stingere. Din nefericire, acesta a fost găsit decedat, în rulotă.

Cel mai probabil, evenimentul s-a produs din cauza unui scurtcircuit.
Pentru a preveni astfel de tragedii, ISU Botoșani recomandă respectarea următoarelor măsuri:

✔ verificaţi instalaţia electrică;

✔ asiguraţi-vă că echipamentele de iluminat electric nu sunt defecte sau neizolate;

✔ nu faceți improvizații la instalația electrică.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page