InfractionalLocal

Un bărbat din Drăgușeni și-a amenințat concubina. Polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu

La data de 5 februarie 2024, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au emis ordin de protecție provizoriu față de un bărbat, de 37 de ani, din comuna Drăgușeni, pentru faptul că ar fi amenințat-o pe concubina sa, cu acte de violență, creându-i o stare de temere. Incidentul s-ar fi produs pe fondul unor neînțelegeri mai vechi dintre cei doi.

Ordinul de protecție a fost emis pe o perioadă de 5 zile, iar bărbatul a fost evacuat din locuință, având totodată obligația de a păstra o distanță de 50 de metri față de concubina sa. În situația în care nu sunt respectate aceste obligații, se vor demara cercetări pentru infracțiunea de încalcare a ordinului de protecție, iar față de bărbat poate fi dispusă o măsură privativă de libertate.

Măsurile de siguranță care se pot lua în cazul violenței în familie 

Măsurile de siguranţă au ca scop eliminarea stării de pericol public şi prevenirea infracţionalităţii în general.

Astfel,  Legea nr. 217/2003 Rep., pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, prevede instituirea Ordinului de protecţie. Potrivit prevederilor art.23, ordinul de protecţie reprezintă hotărârea emisă de instanţa de judecată cu caracter provizoriu, prin care aceasta dispune, la solicitarea unei persoane a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei, una sau mai multe dintre următoarele măsuri/obligaţii/interdicţii:

evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;

reintegrarea victimei, și după caz, a copiilor în locuința familiei;

obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de copiii acesteia sau față de alte rude ale acesteia, ori  față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ ale victimei.

interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau orice alt mod cu victima.

 

Victima violenței în familie se poate adresa:

– Poliției pentru a depune o plângere;

–  unei unități spitalicești, pentru a primi îngrijiri medicale;

 –  Medicului legist pentru a obține certificat medico legal;

– Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului pentru a beneficia de servicii sociale complexe, mai ales în cazul în care sunt implicați copiii victimei.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page