IncendiuLocal

Trei botoșăneni au rămas fără acoperiș deasupra capului în urma unor incendii – FOTO

Trei botoșăneni de 67, 82 și 87 ani au rămas fără acoperiș deasupra capului în urma unor incendii. Evenimentele s-au produs în localitățile Fundu Herții, Rădeni și Havârna, în cursul zilei de ieri.

La Fundu Herții și Rădeni, casele s-au aprins din cauza unui scurtcircuit, iar la Havârna de la jarul căzut din sobă pe materiale combustibile.

Primul eveniment, cel de la Fundu Herții, a fost anunțat puțin înainte de ora 18.00. La fața locului, s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu două autospeciale cu apă și spumă. Când au ajuns, ardeau o parte din bunurile din interiorul casei, precum și acoperișul. Proprietarul, în vârstă de 82 de ani, era ieșit din locuința și nu a avut de suferit din cauza fumului sau a flăcărilor. Incendiul a fost stins în limitele găsite. Au fost protejate de foc o anexă, în care locuia bătrânul, standola și un adăpost de animale.

O oră mai târziu, un alt apel la 112 anunța că arde o casă din Rădeni. Pompierii din Flămânzi au ajuns la fața locului cu o autospecială cu apă și spumă și au constatat că locuința ardea ca o torță. Persoana care stătea acolo a fost scoasă din casă de vecini, până la sosirea forțelor de intervenție.

Aproape de miezul nopții, alarma a sunat din nou. De această dată pentru că ardea casa unui bărbat din Havârna. Deși stătea într-o locuință socială, din când în când, acesta revenea la vechea casă. Ieri a făcut și focul în sobă, după care a plecat la vecini. În urma lui, jarul căzut din sobă a aprins materialele combustibile. Incendiul s-a extins cu repeziciune la întreaga locuință. Când au ajuns pompierii voluntari din Havârna și Darabani, dar și militarii de la Punctul de Lucru Darabani, casa ardea în totalitate. Incendiul a fost stins în limitele găsite de pompieri.

Pentru evitarea situațiilor în care poate fi pusă în pericol viața persoanelor, facem apel la responsabilitate din partea cetățenilor în ceea ce privește respectarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor, astfel:

 

§ la instalația electrică/ surse de încălzire electrice:

– verificați periodic instalaţia electrică, cu ajutorul personalului autorizat;

– nu folosiţi instalaţii electrice improvizate;

– la suplimentarea receptoarelor asiguraţi-vă că instalaţia existentă poate prelua consumul adiţional;

– verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;

– nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite;

– nu suprasolicitaţi o priză deoarece unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a unei surse de current;

– instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând indicaţiile producătorului din prospectul produsului;

– amplasaţi şi utilizaţi aparatele electrice departe de mediile umede;

– nu amplasați aparatele electrice de încălzire în apropierea materialelor combustibile sau a corpurilor de mobilier;

– nu folosiţi aparate electrice de încălzire cu defecțiuni sau improvizații;

– nu adormiți cu aparatele electrice de încălzire în funcțiune;

– nu amplasați materiale combustibile la mai puțin de un metru față de mijloacele de încălzire;

– opriți funcționarea mijloacelor de încălzire atunci când părăsiți locuința.

 

§ la exploatarea mijloacelor de încălzire locală:

– nu lăsați sobele și alte mijloace de încălzire nesupravegheate pe timpul funcţionării.

– nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului.

– nu lăsați ușa sobei deschisă.

– nu supraîncălziți soba.

– montați pe pardoseală, în fața ușii de alimentare cu combustibil a mijlocului de încălzire, o bucată de tablă cu dimensiuni de 0,50 x 0,70 metri.

– nu puneți haine la uscat pe sobe sau în imediata lor apropiere.

– stingeți focul pe timpul nopții.

– nu lăsați, niciodată, copiii singuri în casă, mai ales într-o încăpere unde este în funcțiune un mijloc de încălzire.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page