InfractionalLocal

Traficanți de droguri prinși în flagrant în municipiul Botoșani – FOTO

Miercuri, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Botoșani au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a doi inculpați cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de introducere în țară de droguri de risc și trafic de droguri de risc.

Măsura a fost dispusă după ce, la aceeași dată, inculpații au fost prinși în flagrant, în municipiul Botoșani, având asupra lor cantitatea de 6 kilograme de canabis, acțiune realizată împreună cu ofițerii de poliție din cadrul S.C.C.O. Botoșani. În cauză s-a reținut faptul că inculpații au introdus în țară, prin intermediul unei societății de coletărie, un colet cu țară de proveniență Spania în care erau disimulate drogurile de risc destinate comercializării în județul Botoșani.

În cursul zilei de 10.03.2022 judecătorul de drepturi și libertăți a admis propunerea de luare a măsurii arestării preventive a inculpaților pentru o perioadă de 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul S.C.C.O. Botoșani și Poliției orașului Târgu Neamț.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și prezumția de nevinovăție.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page