Meteo

Toamna își întră în drepturi! Cum va fi vremea în octombrie

Meteorologii anunță că în luna octombrie, în România va fi vreme frumoasă, cu temperaturi normale pentru această perioadă și precipitații puține.

Săptămâna 3-10 octombrie

Valorile termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Regimul pluviometric va fi deficitar în regiunile vestice, sudice, estice și la munte, iar în cele nordice și centrale va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

Săptămâna 10 – 17 octombrie

Temperatura aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.

Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor fi deficitare în toate regiunile.

Săptămâna 17 – 24 octombrie

Temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.

Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval, posibil local deficitar în sud-vestul țării.

Săptămâna 24 – 31 octombrie

Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână, în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în sud-estul teritoriului.

Cantitățile de precipitații vor avea o tendință ușor excedentară în regiunile nord-vestice, dar și ușor deficitară în cele sudice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page