InfractionalLocal

Tentativă de furt în miez de noapte, dejucată de un jandarm aflat în timpul liber – VIDEO

Tentativă de furt în miez de noapte, dejucată de un jandarm aflat în timpul liber.

Prins în flagrant de jandarmi, un bărbat nu a mai putut nega sustragerea unor scule electrice dintr-o camionetă, ce era parcată în curtea unei locuințe de pe strada Viilor din municipiul Botoșani.

Cel care l-a observat în această noapte, la ora 01.50, a fost un jandarm în timpul liber, care și-a anunțat colegii aflați în serviciu.

Echipajul de jandarmerie a intervenit imediat și l-a depistat pe bărbat în curtea locuinței, ascuns după cei câțiva arbori de lângă gard.

După vizionarea imaginilor surprinse de o cameră de supraveghere, jandarmii i-au întocmit actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de furt calificat, faptă pedepsită cu închisoare de la unu la 5 ani.

Bunurile sustrase, în valoare de aproximativ 2500 de lei, au fost restituite proprietarului, care între timp se trezise din cauza agitației din propria sa curte.

Actele procedurale vor fi înaintate către Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani, în vederea competentei soluționări.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page