InfractionalLocal

Tânăr de 27 de ani urmărit în trafic de poliţiştii din Botoșani. De ce nu a oprit la semnalul agenților

La data de 6 martie 2024, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe drumul județean D.J. 208H, în comuna Copălău,  au efectuat semnal de oprire unui autoturism care circula cu viteză peste limita legală, însă conducătorul auto nu s-a conformat, continuându-și deplasarea.

 

Polițiștii au procedat la urmărirea acestuia cu autospeciala de poliție, pe o distanță de aproximativ un kilometru, când, în urma semnalelor acustice și luminoase transmise de polițiști, conducătorul auto a oprit în afara părții carosabile.

 

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit identitatea conducătorului auto în persoana unui tânăr, de 27 de ani, din comuna Copălău, precum și faptul că nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

 

Mai mult decât atât, tânărul avea un comportamnet suspect, motiv pentru care a fost testat cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind pozitiv pentru substanța canabis. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice care vor stabili cu exactitate prezența în organism a unor substanțe interzise.

 

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis și conducere sub influența substanțelor psihoactive.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page