InfractionalLocal

Sute de pachete cu țigări de contrabandă descoperite în portbagajul unei mașini – FOTO

Poliţiştii de frontieră botoșăneni au depistat în zona de competență un autoturism în care se aflau trei saci de rafie plini cu țigarete de contrabandă.

În data de 08 aprilie a.c., polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani împreună cu polițiști de frontieră din cadrul Sectorului Polițieide Frontieră Românești au organizat o acțiune de combatere a contrabandei cu țigări în zona de competență.
În cadrul acțiunii, pe o stradă lăturalnică din localitatea de frontieră Bobulești – județul Botoșani, colegii noștri au observat un autoturism înmatriculat în România, suspect a fi implicat în activitatea de contrabandă.
La fața locului a fost adus proprietarul autoturismului, care a declarat polițiștilor de frontieră că a vândut mașina unui cetățean moldovean, dar are cheia de rezervă deoarece nu a primit întreaga sumă de bani pentru vânzare.
Bărbatul a deschis mașina, iar în portbagajul acesteia, în saci de rafie se afla cantitatea de 1490 pachete de țigări, de proveniență extracomunitară, în valoare de aproximativ 19.000 lei.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, la finalizarea cercetărilor, urmând a fi luate măsurile legale care se impun.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page