Politic

Surpriză pe scena politică din Botoșani. Fostul viceprimar Marian Murariu candidează din partea AUR și face dezvăluiri din interiorul PSD – FOTO&VIDEO

Într-o evoluție neașteptată a scenei politice din Botoșani, fostul viceprimar Marian Murariu a anunțat că va ocupa prima poziție pe lista de candidați la Consiliul Local din partea Alianței pentru Unirea Românilor (AUR).

Declarația a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă organizate joi dimineața la sediul AUR, unde Murariu a vorbit despre motivele care l-au determinat să facă acest pas. El a menționat că a luat decizia la propunerea făcută de antreprenorul Cătălin Silegeanu, candidatul AUR la Primărie, cu care rezonează din punctul de vedere al viziunii expuse.

„Nu a fost o decizie ușoară pentru mine să părăsesc PSD, partid în care am activat cel puțin opt ani. Am analizat foarte atent faptul că părăsesc PSD și am făcut-o din următoarele motive. În primul rând, am încredere foarte mare în domnul Cătălin Silegeanu. L-am cunoscut în 2020 la singura ședință PSD la care a participat și în urma căreia a fost dat afară, pentru că a avut curajul să expună niște idei foarte bune, dar care au deranjat anumite personaje de acolo. Și a fost înlăturat mișelește din PSD. Eu totuși am păstrat legătura cu dumnealui și în întâlnire ulterioare pe care le-am avut, am descoperit un tânăr corect, ambițios, foarte inteligent, foarte muncitor, un tânăr cu studii, care are succes în afaceri. Dumnealui își dorește să ajungă la Primărie nu pentru afaceri, nu pentru matrapazlâcuri, nu pentru amantlâcuri. Dumnealui are o viziune modernă și clară asupra a ceea ce vrea să facă în municipiu și rezonez foarte mult cu acest lucru”, a afirmat fostul viceprimar.

Acesta a descris relația avută cu primarul Cosmin Andrei ca fiind conflictuală, în ciuda aparențelor publice.

„Încă din 2016, de când am devenit colegi viceprimari, am avut parte de invidie și ostilitate din partea dumnealui. Eu am ascuns acest lucru publicului, deoarece îmi doream să fie o echipă sudată între mine și dumnealui, dar în culise eu aveam parte de foarte multă invidie”, a adăugat Marian Murariu.

El și-a exprimat nemulțumirea față de practicile actualei administrații, inclusiv promovarea persoanelor incompetente, făcând referire directă la administratorul public Mircea Magdalena, pe care îl critică pentru lipsa de experiență și eficiență în comparație cu predecesorul său, Adriana Zăiceanu.

„Nu rezonez deloc cu modul lor de abordare a lucrurilor, cu viziunea dumnealor. De aceea în acest mandat de consilier local, am fost rezervat în ceea ce privește ieșirile mele publice, aparițiile, exprimarea mea publică. Nu sunt de acord cu mai multe lucruri care se întâmplă acolo. Nu mai rezonez cu gașca dumnealui de la municipiu. (…) Actualul administrator public nu are experiența, inteligența și capacitatea mentală nici pe un sfert din ceea ce avea doamna Zăiceanu. Dumneaei era o profesionistă, o persoană foarte capabilă, care a făcut foarte multe proiecte pentru municipiul Botoșani”, a precizat Marian Murariu.

El a menționat, de asemenea, relațiile neclarificate din cadrul administrației locale, inclusiv întrebări despre legăturile personale între primar și viceprimarul Bogdan Buăianu, evidențiind o discrepanță între imaginea publică și realitățile interne.

„Într-o ședință de Consiliu Local, domnul primar a fost întrebat public dacă este cumătru cu domnul Buhăianu, iar el a negat. Dar eu îi cunosc pe aceștia doi și știu foarte clar că domnul Buhăianu i-a botezat fata”, a mai arătat Marian Murariu.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page