Sport

SPORT | Steaua s-a calificat in grupele Ligii Campionilor

Steaua s-a calificat in grupele Ligii Campionilor, dupa ce marti seara a terminat la egalitate, scor 2-2, intalnirea disputata in Polonia cu Legia Varsovia, in mansa secunda a playoff-ului.

Cum partida tur, jucata saptamana trecuta la Bucuresti, s-a incheiat cu scorul de 1-1, campioana Romaniei a obtinut biletele pentru grupele celei mai importante competitii intercluburi din Europa gratie golului in plus marcat in deplasare.

Ce meci a fost la Varsovia! Steaua se afla din nou printre cele mai bune echipe ale BatranuluiContinent dupa un meci cu adevarat nebun.

Fara Chiriches, lasat in afara lotului pentru a nu se accidenta si rata transferul la Tottenham, Laurentiu Reghecampf a inceput meciul cu acelasi “11” ca la Bucuresti si a avut un start de partida fantastic.

Dupa numai 7 minute, la primul atac al partidei, Steaua a deschis scorul. A marcat Stanciu cu un sut la coltul lung, dupa o pasa superb a lui Tanase.

La doar doua minute dupa aceasta reusita, “ros-albastrii” au punctat din nou. Filip a recuperat o minge la mijlocul terenului, i-a pasat lui Piovaccari, iar italianul, protagonistul acestei intalniri, a marcat pe sub portarul polonezilor.

A fost golul care i-a trezit pe polonezi si care a facut-o pe Steaua sa se refugieze in aparare. Au urmat atacuri peste atacuri ale gazdelor, care au gasit golul in minutul 27, prin Radovic.

Pe final de repriza, Steaua a mai iesit din aparare si putea sa mai marcheze o data, prin Filip sau Tanase. N-a fost sa fie, asa ca la cabine s-a intrat cu scorul de 2-1 pentru Steaua.

Repriza a doua a inceput sub dominatia gazdelor, dar Steaua s-a inchis bine si baietii lui Jan Urban n-au reusit sa-si creeze mari ocazii de gol. Atunci cand totusi s-au apropiat periculos de poarta lui Tatarusanu, in special prin tanarul Kosecki – care s-a distrat cu Georgievski, s-au lovit de cuplul Gardos – Szukala.

Vazand ca echipa nu mai reuseste sa iasa din propria jumatate, Reghecampf l-a scos pe Stanciu si l-a introdus pe Cristea, iar “Printul” a preluat fraiele jocului si finalul a fost lipsit de emotii.

Din pacate, in loc sa fie 3-1 pentru Steaua, care a irosit prin Filip o ocazie monumentala, s-a facut 2-2 la ultima faza a meciului, Rzezniczak marcand pentru polonezi dupa o faza confuza in careul lui Tatarusanu.

3-3 la general, dar Steaua merge mai departe gratie golului marcat in deplasare si asteapta acum tragerea la sorti de joi.

Ati putut urmari, in format LIVE text, pe site-ul Ziare.com, partida dintre Legia Varsovia si Steaua, din mansa secunda a playoff-ului pentru grupele Ligii Campionilor.

Desfasurarea intalnirii:

min.90+4 – FINALUL INTALNIRII! Legia – Steaua 2-2, iar campioana Romaniei merge in grupele Ligii Campionilor datorita golului in plus marcat in deplasare!

min.90+3 – GOL LEGIA!!! Rzezniczak inscrie dupa o faza confuza in careul Stelei!!!

min.90+1 – Iancu intra tare la un adversar si vede cartonasul galben.

min.90 – Repriza a doua va fi prelungita cu patru minute.

min.90 – Singur, singurel, Filip trimite slab si Kuciak respinge. Incredibila ocazie irosita de mijlocasul stelist, dupa o mare gafa a goalkeeperului polonez.

min.89 – Schimbare la Steaua: iese Piovaccari, cel mai bun jucator de pe teren, intra Iancu.

min.88 – Popa trimite mult pe langa poarta dintr-o pozitie buna.

min.88 – Posesia mingii: Legia – 60% / Steaua – 40%.

min.87 – Kuciak scoate o lovitura libera executata de Cristea.

min.85 – Kuciak iese din poarta si-l faulteaza pe Piovaccari, scapat spre poarta polonezilor. Doar cartonas galben pentru portarul gazdelor.

min.84 – Filip trimite incredibil spre Tatarusanu, care are mari probleme in a respinge.

min.80 – Piovaccari se lupta ca un nebun si scoate un galben pentru Rzezniczak. Excelent meci facut de italian, de departe cel mai bun al lui de cand a fost adus de la Sampdoria.

min.79 – Ultima schimbare la gazde: intra Mikita, iese Saganowski.

min.75 – Schimbare la Legia: intra Gyro, iese Furman.

min.74 – Filip ia o actiune pe cont propriu, suteaza, dar mingea trece putin pe langa poarta dupa ce e deviata si de Junior.

min.72 – La prima atingere, Tatu are sansa golului, dar trimite slab dintr-o pozitie buna.

min.71 – Schimbare la Steaua: iese Tanase, accidentat, intra Tatu.

min.71 – Latovlevici pierde o minge la mijlocul terenului, iar Junior a trecut la un pas de gol.

min.70 – Piovaccari respinge o centrare periculoasa a polonezilor.

min.63 – Schimbare la gazde: intra Ojamaa, iese Kucharczyk.

min.63 – Junior trimite cu capul pe langa poarta.

min.60 – Kosecki isi bate efectiv joc de Georgievski la fiecare ocazie, iar Bourceanu e nevoit sa intervina prin fault si vede cartonas galben.

min.59 – Schimbare la Steaua: iese Stanciu, intra Cristea.

min.53 – Steaua a facut pasul inapoi si se apara cu toti jucatorii in propriul careu.

min.51 – Gardos are o noua interventie buna la o centrare a aceluiasi Kosecki.

min.50 – Kosecki trece usor de doi stelisti, insa Gardos pune piciorul si respinge.

min.49 – Wawrzyniak trimite mult peste poarta aparata de Tatarusanu.

min.47 – Stanciu faulteaza la mijlocul terenului si vede un cartonas galben.

INCEPUTUL REPRIZEI SECUNDE

——————————–

min.45+1 – FINALUL PRIMEI REPRIZE

min.45 – Prima repriza va fi prelungita cu un minut.

min.45 – IMENSA OCAZIE PENTRU STEAUA! Tanase intra in careu, dribleaza un jucator, iar apoi suteaza in forta, dar putin pe langa poarta!

min.44 – Pe un nou contraatac, Steaua rateaza din nou o mare ocazie. Filip nu reuseste sa stapaneasca mingea si iroseste o buna oportunitate de inscrie golul trei.

min.43 – Pe contraatac, Latovlevici centreaza gresit pentru Piovaccari. Buna ocazie irosita de campioana Romaniei.

min.42 – Tatarusanu intervine perfect la un sut bomba al lui Furman, de la vreo 25 de metri.

min.40 – Posesia mingii: Legia – 59% / Steaua – 41%.

min.39 – Stanciu reia din prima, dar mult peste poarta.

min.33 – Georgievski il faulteaza pe Kosecki si vede un cartonas galben.

min.33 – Tanase suteaza mult peste poarta gazdelor.

min.29 – Filip trimite pe langa poarta.

min.27 – GOL LEGIA!!! Polonezi reduc din diferenta cu un gol marcat cu capul de Radovic, dupa o centrare venita din partea stanga!!!

min.24 – Mare ocazie pentru Steaua, cu Tanase in prim plan! Sutul decarului stelist e respins de Kuciak.

min.21 – Din intoarcere, Piovaccari trimite mult peste poarta.

min.20 – Kucharczyk inscrie, dar golul e anulat pe motiv de offside. O pozitie de afara din joc semnalizata la limita.

min.18 – Filip vede cartonasul galben, dupa un fault dur la Kosecki.

min.17 – Rzezniczak trimite cu capul peste poarta lui Tatarusanu.

INFO: Un lucru e cert dupa aceste doua goluri: nu vom avea prelungiri. De asemenea, polonezii au acum doar varianta victoriei pentru a se califica in grupe, in timp ce Steaua merge mai departe si daca scorul se termina la egalitate.

min.14 – Polonezii s-au aruncat in atac, dar “ros-albastrii” se apara foarte bine.

min.9 – GOOOOOL STEAUA!!! Filip recupereaza excelent la mijlocul terenului, ii paseaza lui Piovacarri, iar italianul marcheaza pe sub portarul polonezilor!!!

min.7 – GOOOOOL STEAUA!!! La prima actiune de atac, Stanciu primeste in careul advers de la Tanase, intoarce superb un adversar si il invinge pe Kuciak cu un sut plasat!!!

min.4 – Georgievski respinge bine din fata lui Kosecki.

INFO: Coregrafia impresionanta a fanilor polonezi, care fac o atmosfera incendiara, chiar daca o peluza a stadionului a fost inchisa de UEFA.

ora 21:45 – STARTUL PARTIDEI

INFO: Pentru a se califica in grupe, Steaua are nevoie de o victorie sau de un egal cu minim doua goluri marcate. Exista si posibilitatea unui 1-1, cu o calificare in prelungiri sau la penaltiuri.

ora 20:41 – Vlad Chiriches nu e nici macar pe banca de rezerve.

ora 20:40 – Echipa oficiala de start a Stelei: Tatarusanu – Georgievski, Gardos, Szukala, Latovlevici – Bourceanu, Filip – Popa, Stanciu, Tanase – Piovaccari.

ora 20:13 – Jucatorii Stelei au iesit sa inspecteze gazonul, iar imediat suporterii polonezi au luat foc si au inceput sa-i injure si fluiere.

ora 18:21 – Fanatik sustine ca Vlad Chiriches nu va evolua niciun minut in partida cu Legia, nu neaparat pentru ca e accidentat, ci pentru ca e “cu capul la Tottenham”.

ora 18:15 – Foarte probabil, primul “11” al Stelei va arata astfel: Tatarusanu – Georgievski, Gardos, Szukala, Latovlevici – Bourceanu, Filip – Popa, Stanciu, Tanase – Piovaccari.

ora 18:10 – Dolce Sport, Prosport si Gazeta Sporturilor sustin ca Vlad Chiriches va incepe meciul pe banca de rezerve.

INFO: In tur, la Bucuresti, cele doua echipe au terminat la egalitate, scor 1-1.

INFO: Partida se joaca la Varsovia si e transmisa in direct la televizor de TVR 1, Digi Sport 1 si Dolce Sport 1.

INFO: Avancronica intalnirii o puteti vedea accesand link-ul de mai jos:

ECHIPELE:

LEGIA:Kuciak – Bereszynski, Rzezniczak, Junior, Wawrzyniak – Vrdoljak, Furman – Kucharczyk, Radovic, Kosecki – Saganowski.
Rezerve: Skaba, Suler, Brzyski, Pinto, Lukasik, Ojamaa, Mikita.
Antrenor: Jan Urban.

STEAUA:Tatarusanu – Georgievski, Gardos, Szukala, Latovlevici – Bourceanu, Filip – Popa, Stanciu, Tanase – Piovaccari.
Rezerve: Nita, Parvulescu, Radut, Prepelita, Cristea, Tatu, Iancu.
Antrenor: Laurentiu Reghecampf.

Arbitru: Pedro Proenca (Portugalia).

Sursa: ziare.com

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page