ImportantLiga 1Sport

SPORT | Șanse extrem de mici pentru FCSB să-l ia pe Moruțan. Ce a spus jucătorul despre o posibilă plecare de la Botoșani

Olimpiu Moruțan se felicită că a ales să rămână la FC Botoșani în această vară și nu plănuiește să plece, până la finalul sezonului. Este în continuare o țintă pentru FCSB, dar clubul bucureștean ar putea fi nevoit să mai aștepte, iar prețul ar putea crește până atunci.

Mijlocașul ofensiv are un viitor măreț în față, iar Valeriu Iftime, anticipează că îi va crește cota până la două milioane de euro. În urmă cu o jumătate de an, Becali oferit 600.000 de euro, dar părțile nu s-au înțeles și jucătorul a rămas la Botoșani

Întrebat dacă regretă că nu s-a transferat în această vară în altă parte, Moruțan a răspuns, potrivit Sport.ro: “Te mai gândești uneori la asta, dar eu zic ca am făcut alegerea cea mai bună. Am avut șansa să joc la Botoșani, am avut un an foarte bun cu echipa asta și vreau să rămân aici și să terminăm anul acesta. Din vară, nu se știe în ce parte o să merg. O să văd ce ofertă vine la club și o să iau o decizie”.

Intrebat daca FCSB ar reprezenta una dintre destinatiile ideale, Morutan a spus: “Un transfer la FCSB ar însemna ceva important pentru cariera mea de fotbalist, dar deocamdată sunt la Botoșani”.

În sezonul 2017-2018, Olimpiu Moruţan, născut pe 25 aprilie 1999, a jucat de 18 ori pentru Botoşani, având două goluri şi 4 pase de gol.

Tot două goluri a marcat şi pentru naţionala U19, la meciurile de calificare la Turneul de Elită de anul viitor.

600.000 de euro este cota lui Moruţan, potrivit site-ului transfermarkt.de.

Olimpiu Moruțan nu este singurul jucător de la Botoșani dorit de FCSB. Patronul roș-albaștrilor, Gigi Becali, a anunțat cu aproximativ două săptămâni înaintea meciului direct că mai vrea un fotbalist al moldovenilor, evitând să îi dea numele, dar sursele Digi Sport îl indică pe Mihai Roman ca fiind transferul țintit de omul de afaceri.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page