ImportantLiga 1Sport

SPORT | Cuvinte de laudă pentru FC BOTOȘANI rostite de „principalul” PANDURILOR, Cristi Pustai

Antrenorul vicecampioanei României, Cristi Pustai, este conștient de valoarea echipei botoșănene, la adresa căreia are doar cuvinte de laudă, remarcând omogenitatea lotului dar și priceperea antrenorului Cristi Popovici. Cu toate acestea,  antrenorul gorjenilor nu concepe un alt rezultat decât victoria.

„FC Botoşani a acumulat multe puncte, a venit în Liga 1 şi a păstrat  nucleul de jucători cu care a promovat. Au făcut bine pentru că, bazându-se pe disciplină şi omogenitate, dar şi pe un antrenor bun, au ajuns să fie echipa revelaţie. Deja nu mai e început de campionat, turul e la jumătate. Au doi jucători, Croitoru şi Hadnagy lângă care sunt şi alţi jucători care îşi doresc să se afirme. Au avut o politică bună în vară că nu şi-au adus nume. În ziua de astăzi vedeţi ce se întâmplă cu jucătorii care pleacă în străinătate când revin sunt doar nume”, a declarat antrenorul gorjenilor , Cristi Pustai.

Acesta nu concepe un pas greşit şi prin prisma faptului că echipa trebuie să mai treacă un prag, cel de 20 de puncte. „Au câştigat în deplasare, Timişoara, Mediaş la Corona. Au jucat şi cu Steaua, nu putem spune că au jucat doar cu adversari modeşti. Noi trebuie să trecem de bariera de 20 de puncte. Încă suntem bine. Ne-am încurcat cu Mediaş. Mai poţi să şi pierzi. Am mers la Săgeata Năvodari, echipă cu 12 puncte făcute acasă. Am bătut cu 4-0, am mai bătut la Chiajna. E foarte bine că putem să batem cu aceste echipe considerate mai mici fără probleme. V-am mai zis, când ai parcurs european ai sincope în campionat. Pierzi şi când nu te aştepţi. Mediaş este o echipă de prima parte a clasamentului, în deplasare sunt imprevizibili.(n.r.Pandurii-Gaz Metan Mediaș 1-2) Probabil jucătorii se gândesc mai mult la meciurile din Europa”, a adăugat Cristi Pustai.

Sursa: impactingorj.com

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page