ImportantLiga 1Sport

SPORT | Cristi Popovici: „A fost un duș foarte rece. Dacă înscria Fulop la 0-0, altele erau ostilitățile în teren”

„Diferența a fost mare prin prisma faptului că am primit 6 goluri, câte 3 pe repriză, cu toate că în aceste prime 10 etape nu am primit decât 8 goluri. Cauza poate fi diversă, în sensul că și echipa Pandurii beneficiază de niște jucători cu calitate individuală foarte bună și nu prea au ratat astăzi, plus sistemul pe care l-am ales, pentru că am vrut din nou să jucăm curajos, am folosit 2 vârfuri, le-am oferit spații, ori asta s-a văzut împotriva unei echipe care posedă jucători care pot face diferența și te pot duce în fața unui astfel de rezultat. Dacă facem o derulare a filmului jocului, vedem că am avut o mare ocazie a lui Fulop la 0-0, poate că altfel s-ar fi desfășurat ostilitățile în teren, pe când așa, prima oară când Pandurii au ajuns la noi în careu, au reușit să marcheze. Noi nu am făcut pasul înapoi, ne-am „oferit” la joc. După pauză am încercat să revenim în joc, dacă reușeam la 3-0 să marcăm, poate erau mult mai motivați dar după 4 minute din repriza a doua, am primit al patrulea gol, moment în care echipa noastră a fost descumpănită. Până la final fost un joc pe contre. Diferența între valoarea individuală a jucătorilor a făcut ca ei să mai marcheze 2 goluri, iar noi să ratăm din situații bune. E un duș foarte rece pentru noi, trebuie să tragem niște concluzii importante, pentru că ne așteaptă un meci la fel de greu contra unei echipe foarte bune care a cochetat cu cupele europene, mă refer la Petrolul Ploiești, și cu siguranță nu se va mai întâmpla lucrul acesta la Botoșani, în etapa viitoare”, a declarat pentru Dolcesport, Cristi Popovici.

„După 10 etape, clasarea noastră pe locul 4 a surprins multă lume, în același timp a dat și unele iluzii suporterilor botoșăneni și celor care sunt în jurul echipei, că se poate să ne batem pentru cupele europene. Eu spun că de fiecare dată am fost cu picioarele pe pământ și în declarații ne-am văzut lungul nasului pentru că am încheiat cu jocul de astăzi o treime din campionat iar până la final mai sunt multe meciuri ”, a concluzionat antrenorul principal al FC Botoșani

Related Articles

One Comment

  1. bai mare antrenor nu din cauza ca am jucat cu doua varfuri am pierdut rusinos ci pentru ca am jucat cu un singur inchizator, respectiv tincu, caci croitoru era mai mult un inter ratacitor. din aceasta cauza pe eric nu l-a marcat nimeni. si trebuie sa-ti mai spun d-le antrenor ca vraciu se descurca mai bine in banda iar carjan joaca din ce in ce mai prost. iar pentru a nu mai face prostii iti dau si formatia cu petrolul:curiliac- patache, poverlovici, ursu, axinte-fulop,tincu,vasvari, vraciu-croitoru,matei.vezi ca l-am pus pe vraciu pe stanga pentru a-l bloca pe alcenat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page