Sport

SPORT | Caz incredibil in Romania: O echipa nationala joaca in tricourile Germaniei!

Singura echipa nationala de fotbal a Romaniei campioana mondiala va juca la turneul final in tricourile Germaniei. Federatia Romana de Fotbal a refuzat sa le mai ofere echipamente de joc pe motiv ca acestea au ajuns la politisti si procurori.

Nationala homeless-ilor din Romania, campioana mondiala en-titre, nu va putea juca in tricolor la Campionatul European organizat de UEFA, informeaza editia tiparita a cotidianului ProSport.

Situatia incredibila din Romania i-a sensibilizat pe nemti, iar oficialii Federatiei Germane le-au oferit oamenilor cu probleme sociale din Romania un rand de echipament purtat de Ozil si compania.

In ultimii 5 ani, nationala oamenilor cu probleme sociale s-a confruntat mereu cu aceasta problema, insa niciodata nu s-a ajuns in aceasta situatie. Pana in prezent, echipamentele erau, de obicei, marimea XXL.

Numai ca in acest an situatia s-a schimbat, iar FRF a refuzat sa le mai ofere echipamente. Fotbalistii sociale au incercat o mica “atentie”, un pachet de cafea la magazionerul Gelu Diaconu, dar acesta a avut o reactie nervoasa.

“Mama, ce m-am pricopsit cu o punga de cafea! De parca mi-ar fi dat cine stie ce. Daca s-ar fi purtat de o alta maniera, poate ii ajutam. De fiecare data cand au venit, le-am dat ce am avut. Am si eu o curiozitate. Daca spun ca le-am dat mereu mai mari sau mai mici, de ce au vorbit doar acum? Anul asta n-au primit si acum vorbesc!?. Si ce-au facut cu tricourile vechi?“, a rabufnit Deaconu.

FRF sustine ca nu are suficiente echipamente pentru toata lumea, mai ales ca si politistii si procurorii vor sa reprezinte Romania.

“Mai imbracam si nationala politistilor, si procurorii si detinutii. Uite, am primit de la doamna maresal Lipa o cerere aprobata pentru tricouri pentru politisti”, a completat Deaconu.

Pe de alta parte, antrenorul Mihai Rosus, campion mondial cu nationala Romaniei 2012, sustine ca angajatii FRF au avut un comportament jignitor.

“Cand m-a vazut, m-a luat din prima cu ‘bai, boschetarule!’ Din aurolaci nu ne-a scos. Ne-a injurat, isi baga, isi scoatea. M-am dus cu copiii, sa vada ca nu poarta XXL, dar ne-a dat tot tricouri mari. Am fost socat de cum vorbea cu Prodan, care era cu noi. Ii spunea ‘bai, betivule!’, il injura. Cand am plecat de acolo, m-am pus pe o bordura si am plans, nu m-am simtit niciodata atat de jignit”, a explicat Mihai Rosus un episod petrecut in 2010.

Mircea Sandu a precizat, vineri, ca nu stie nimic despre acest caz.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page