Calendar

Sfinţii Ioachim şi Ana. Tradiţii şi superstiţii

Astăzi, 9 septembrie, imediat după marele praznic al Naşterii Maicii Domnului, Biserica îi prăznuieşte pe Sfinţii şi Drepţii Ioachim şi Ana, părinţii Fecioarei Maria.

Ioachim, tatal Fecioarei Maria, era din neamul imparatesc al lui David, din semintia lui Iuda. Ana, sotia lui Ioachim a fost fiica lui Matan si sora cu Iacov, cu Maria, mama Salomeii – sotia lui Zevedei si cu Sovi, care a nascut pe Elisabeta, mama Sfantului Ioan Botezatorul.

Sfintii Ioachim si Ana

Erau oameni rugatori, postitori, persoane care participau la viata liturgica a poporului lui Israel.Toate ale lor le imparteau in trei: o parte o ofieroseau templului si slujitorilor templului; o alta o imparteau strainilor si saracilor; iar a treia o tineau pentru ei si pentru nevoile familiei.

Evanghelia apocrifa a vietii Maicii Domnului marturiseste ca Ioachim, dispretuit ca nu avea copii, nu se revolta impotriva lui Dumnezeu, ci dimpotriva spune:

„Ma voi retrage in pustiu si voi sta si nu voi manca nimic, ci numai ma voi ruga si voi plange, pana cand Dumnezeu va da roada pantecelui sotiei mele“. Nu spune cat va sta in pustiu, pentru ca nu-l intereseaza timpul sederii in rugaciune. Iar Dumnezeu nu-i daruieste un copil pentru ca a stat un anumit numar de zile in rugaciune, ci pentru ca a indraznit sa ceara, avand convingerea ca va primi raspuns din partea lui Dumnezeu la cererea sa. Ioachim nu spune: „Doamne, daca-mi daruiesti – bine; daca nu-mi daruiesti – iar este bine”. Nu. El spune: „Doamne, da-mi! Nu pentru ca merit, ci pentru ca sa se slaveasca Numele Tau in Israel.”

Insa, si Ana adanceste legatura cu Dumnezeu. Ea merge in gradina, plange pentru lipsa copiilor si se roaga Domnului: “Dumnezeul parintilor nostri, blagosloveste-ma si asculta rugaciunea mea, asa cum ai blagoslovit pantecele Sarei si ai dat ei fiu pe Isaac”.

Iar dupa ce ingerul Domnului ii vesteste lui Ioachim „Du-te, intra in cetate, fii impreuna cu sotia ta si va prinde prunc!”, iar Anei „Ana, Ana, Domnul a auzit rugaciunea ta, si iata vei zamisli si vei naste, iar de samanta ta se va vorbi in toata lumea”, cei doi aleg sa inchine copilul lui Dumnezeu. Aici sta marea dragoste: copilul vine dupa multa vreme de rugaciune, dar este daruit fara multa vreme de gandire lui Dumnezeu.

Sfantul Ioachim a murit in varsta de 80 de ani, iar Sfanta Ana a murit in varsta de 70 de ani, la doi ani dupa Sfantul Ioachim.

Semnificatia numelor Ioachim si Ana

Numele Ioachim nu are corespondent feminin, iar originea lui este evreiasca (Jehojakim), cu semnificatia “Iahve [Dumnezeu] a indreptat”, sau „Iahve a ridicat”. In zilele noastre Ioachim este mai rar intalnit ca nume de botez, fiind mai des intrebuintat in cinul monahal.

Numele Ana este tot evreiasca (Hannah), acesta fiind ruda cu masculinul Anania (Hananyah) si avand semnificatia „Iahve a avut mila”, sau „Iahve s-a indurat”. De la el s-au format si nume derivate, ca Aneta si Anca (Ancuta), sau compuse, ca Mariana, Ana-Maria etc. Diminutivele sunt destul de numeroase: Anisoara, Anica, Anita, Anuta, dar si, sub influenta occidentala, Ani sau Anita.

Tradiţii şi superstiţii de Sfinţii Ioachim şi Ana

1. Nu ai voie sa speli haine pentru ca se considera o lipsa de respect fata de mama Sfintei Fecioare Maria. Femeile care spala cu mana pe 9 septembrie pot saraci, spun superstitiile de la tara.

2. Este ziua in care e bine sa cumperi un cadou, cat de mic posibil, unui copilas din familie sau propriului copil, intru cinstirea Sfintei Ana. Sfanta Ana este protectoarea celor mici si a femeilor insarcinate.

3. Femeile insarcinate care intra in biserica in aceasta zi vor avea o sarcina usoara, spun batranii din Moldova.

4. Nu ai voie sa iti superi parintii, iar daca esti parinte, nu ai voie sa iti necajesti copilul azi. Daca faci asta, relatia voastra se va raci pentru tot restul vietii.

Sfintii si Dreptii Parinti Ioachim si Ana erau bogati material si, mai ales, spiritual, traind dupa legea lui Dumnezeu. Se spune ca Ioachim isi impartea in fiecare an castigul astfel: o parte pentru templul din Ierusalim, alta parte pentru saraci si o parte pentru familia lui, scrie teotrandafir.com.

Ioachim si Ana si-au dorit foarte mult copii, insa nici dupa 50 de ani de casatorie nu au reusit sa dea nastere unui prunc. Dumnezeu s-a indurat de ei si le-a oferit o fiica, pe nume Maria. Arhanghelul Gavriil le-a zis ca este „vas ales lui Dumnezeu”.

Sfintii si Dreptii Parinti Ioachim si Ana sunt considerati octrotitorii familiei si cei ce ii ajuta pe parinti sa aiba copii sanatosi. Preotii spun ca cei care se roaga la acest doi mari Sfinti primesc acest dar: un copil.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page