Sfântul Ierarh Chiril, arhiepiscopul Ierusalimului

Sfântul Ierarh Chiril s-a născut în anul 313, pe vremea împăratului Constantin, din părinți evlavioși, care și-au mărturisit credința în Dumnezeu. Sfântul Chiril, originar din Ierusalim, avea 12 ani când s-a ținut Sinodul I Ecumenic (325). Fiind creștin, s-a bucurat de hotărârile Sfântului Împărat Constantin cel Mare de a dezgropa Ierusalimul și de a ridica Biserica Sfântului Mormânt și Biserica Învierii. În această Biserică a Învierii a slujit ca preot în tinerețea sa și tot aici a rostit cunoscutele sale „Cateheze” („Cuvântări”), prin care a pregătit pentru Botez pe cei care doreau să se încreștineze, în fiecare an, la Paști. În anul 335 a fost hirotonit diacon de episcopul Macarie al Ierusalimului și a fost făcut preot de episcopul Maxim. În 348 a fost ridicat la treapta de episcop al Ierusalimului. Din cauza conflictului pe care l-a avut cu mitropolitul Cezareei, Acachie, declarat eretic arian de un sinod care s-a ținut la Sardica, Sfântul Chiril a fost exilat. Decizia a fost luată de împăratul Constanțiu, prieten al mitropolitului Acachie, sub pretextul că Sfântul Chiril a vândut bunurile Bisericii, pe care o păstorea, pentru a-i ajuta pe săraci într-o perioadă de foamete. În anul 360, la conducerea imperiului a venit Iulian Apostatul, care i-a adus pe episcopi din exil. Sfântul Chiril a revenit pe scaunul din Ierusalim, dar a fost din nou exilat de împăratul Valens (care avea simpatii ariene). A revenit la Ierusalim după 16 ani de surghiun, în anul 379 și a rămas în scaunul episcopal până la sfârșitul vieții. Sfântul Chiril a participat la cel de-al doilea Sinod ecumenic de la Constantinopol (381), unde a condamnat împreună cu ceilalți sinodali erezia lui Macedonie. La acest sinod s-a definitivat Simbolul de credință (Crezul). A căutat să vindece rănile dezbinărilor din eparhia sa, cu duhul blândeții și cu înțelepciune. Din încercările vieții, a învățat că adevărul fără iubire este orb. Sfântul Chiril a murit în anul 386.