Calendar

Sfânta Muceniţă Achilina

Sfânta Achilina s-a născut şi a trăit în marea cetate Biblos din Palestina antică, din părinţi creştini. La vârsta de 7 ani, Sfânta Achilina cunoaştea deja toate tainele credinţei creştine, iar la 15 ani a început să le înveţe pe fetele de aceeaşi vârstă cu ea credinţa în Domnul Iisus Hristos. Totodată, micuţa creştină le îndemna pe copile să nu se mai închine idolilor păgâni. În vremea necredinciosului împărat Diocleţian (284-305 d.H.), prigonitorul creştinilor, Sfânta Achilina a fost pârâtă autorităţilor că i se închină Domnului Iisus Hristos. A fost imediat prinsă, legată în lanţuri şi biciuită. Plini de cruzime, torţinarii păgâni i-au înfipt apoi o vergea metalică încinsă în foc prin urechi şi prin creier, pentru că refuza să se închine idolilor. Sfânta Muceniţă Achilina a murit la scurt timp din pricina torturilor, iar trupul i-a fost aruncat la groapa de gunoi din afara cetăţii, ca să fie mâncat de animale. Minune: noaptea, un înger al Domnului a ridicat-o pe Achilina şi i-a redat viaţa. În ziua următoare, însă, din porunca guvernatorului roman Ulosian, călăii păgâni i-au tăiat Sfintei Achilina capul. Aşa L-a proslăvit tânăra Achilina pe Dumnezeu.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page