Administratie

Sesiuni de instruire la Instituția Prefectului Județul Botoșani

În perioada 2.11. – 13.11.2023, prefectul Sorin Cornilă și subprefecții județului Botoșani, Paula Berențan și Tiberiu Manolache, împreună cu angajații Instituției Prefectului Județul Botoșani au participat la sesiunile de instruire dedicate utilizatorilor aplicației Document Management System (DMS).

Sesiunile s-au realizat în două serii și fac parte din etapa de implementare a proiectului “Management performant la nivelul DGRIP, DGCTI, DSG și Instituțiile Prefectului” cod SIPOCA591/codMySMIS 2014:127548 finanțat prin Programul Operațional Capacitate Administrativă, în cadrul căruia Instituția Prefectului Județul Botoșani este beneficiar.

Sorin Cornilă, prefectul județului Botoșani: ”Aceste soluții informatice dezvoltate prin proiect au ca obiectiv creșterea capacității personalului de a implementa sisteme și instrumente unitare de management al calității și performanței. Vorbim de digitalizarea instituțiilor, de automatizarea fluxurilor de colaborare pe orizontală între Instituțiile Prefectului și pe verticală între DGRIP și Instituțiile Prefectului.”

Proiectul este derulat de către Ministerul Afacerilor Interne, iar scopul proiectului îl reprezintă implementarea de sisteme unitare de management al calității și performanței, automatizarea și optimizarea unor fluxuri de lucru și îmbunătățirea cunoștințelor și abilităților personalului în contextul creșterii calității și performanței în Direcția Generală pentru Relațiile cu Instituțiile Prefectului (DGRIP), Direcția Generală pentru Comunicații și Tehnologia Informației (DGCTI), Direcția Secretariat General (DSG) și la nivelul celor 42 Instituții ale Prefectului.

Obiectivul general al proiectului: crearea şi dezvoltarea unui cadru unitar pentru managementul calității și performanței la nivelul DGRIP, DGCTI, DSG și la nivelul celor 42 Instituții ale Prefectului.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page