InfractionalLocal

Șeful de la Vama Sculeni s-a plâns de faptul că șpăgile sunt mai mici decât la Stânca

Șeful de la Vama Sculeni lua șpăgile în toaletă. Referatul privind propunerea de arestare a șefului de la Vama Sculeni, Cristian Mancaș, conține numeroase interceptări ale dialogurilor avute de Mancaș cu subalternii cu care împărțea șpăgile.

Conform vameșilor șpăgari, mita era de 600-700 de euro pe autocar și de 200-300 de euro pe microbuz.

Șeful de la Vama Sculeni s-a plâns de faptul că la Sculeni șpăgile sunt mai mici decât la Costești-Stanca

„Ulterior, în jurul orei 16:00, în timp ce colaboratorul cu altă identitate decât cea reală, Pascal Lavinia s-a deplasat pe una dintre pistele de trecere a frontierei către o clădire amplasată în punctul de trecere, a purtat o discuție cu suspectul Mancaș Cristian, de unde rezultă că acesta din urmă i-a relatat care sunt sumele de bani percepute la diverse puncte de trecere a frontierei în funcție de vehiculele care se află în tranzit și care provin din Republica Moldova.

În cadrul acestor discuții, colaboratorul și-a manifestat uimirea cu privire la suma de 500 de euro de autocar, iar suspectul Mancaș Cristian a continuat să îi relateze că autocarele care au colete plătesc sume cuprinse între 600-700 de euro iar bus-urile 2-300 de euro”, se arată în referat.

Într-o altă discuție, Cristian Mancaș s-a plâns de faptul că la Sculeni șpăgile sunt mai mici decât la Costești-Stanca.

„De asemenea, șeful PTF Sculeni, Mancaș Cristian s-a arătat revoltat de faptul că în alte puncte de trecere a frontierei din Republica Moldova în România se obțin sume mari de bani („câte 6-700 de euro miercurea pe tura de zi. (neinteligibil) la Stanca fac 1.500 și aici se fac 150 euro.

Hai să fim serioși! (neinteligibil) era așa de bine cel puțin pe săptămână aveai 4.000. 4.000!”) și a susținut că o să discute cu anumite persoane pentru a direcționa mai multe transporturi cu colete sau măcar cu ‘ceva mare’ pe tura colaboratorului”, se mai arată în referat.

Șpăgile erau colectate de Mancaș în toalete

„În drept, fapta ofițerului de poliție de frontieră, subcomisar MANCAȘ Cristian, care, la data de 07.07.2023, în jurul orei 16:01, în calitate de șef al Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni, a primit de la colaboratorul cu o altă identitate decât cea reală PASCAL LAVINIA suma de 100 de euro, în timp ce se afla într-un grup sanitar din interiorul clădirii amplasată în PTF Sculeni, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu în calitate de șef de punct, care verifică și coordonează activitățile tuturor structurilor care își desfășoară activitatea în punctul de trecere a frontierei este obligat să se sesizeze din oficiu asupra încălcării prevederilor legale referitoare la trecerea frontierei de stat și la controlul trecerii frontierei de stat de către participanții la traficul de frontieră și personalul care își desfășoară activitatea în punct”, se specifică în referatul DNA.

Continuare în Aktual24!

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page