Infractional

Șase șoferi depistați conducând sub influența alcoolului. Unul dintre ei a provocat un accident

La data de 10 decembrie 2022, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au oprit pentru control, pe drumul comunal D.C. 68, din comuna Brăiești, un autoturism, condus de un bărbat, de 40 de ani, din aceeași localitate.

În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La data de 10 decembrie 2022, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au oprit pentru control, pe Drumul Comunal D.C. 80, în comuna George Enescu, un autoturism, condus de un tânăr, de 33 de ani, din aceeași localitate.

În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La data de 10 decembrie 2022, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că pe Drumul Județean D.J. 296, în comuna Nicșeni s-a produs un accident rutier soldat cu avarii, iar unul dintre conducătorii auto este posibil să se afle sub influența alcoolului.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că un bărbat, de 68 de ani, în timp ce se deplasa cu autoturismul, pe drumul județean D.J. 296, în comuna Nicșeni, a intrat în coliziune cu un alt autoturism care se deplasa din sens opus, condus de un bărbat, de 63 de ani, rezultând pagube materiale.

În urma testării cu aparatul etilotest a celor doi conducători auto, rezultatul a fost de 0,48 în cazul bărbatului, de 68 de ani.

La data de 10 decembrie 2022, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au oprit pentru control, pe drumul comunal D.C. 83 A, un autoturism, condus de un bărbat, de 47 de ani, din comuna Hudești.

În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La data de 10 decembrie 2022, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au oprit pentru control, pe drumul comunal D.C. 40, un autoturism, condus de un bărbat, de 44 de ani, din municipiul Botoșani.

În urma testării cu apartul etilotets, valaorea rezultată a fost de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La data de 11 decembrie 2022, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au oprit pentru control, pe drumul comunal D.C. 21, în localitatea Drăgușeni, un autoturism condus de un bărbat, de 57 de ani, din comuna Drăgușeni.

În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În toate cazurile se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, urmând ca în funcție de rezultatele cercetărilor, să fie dispuse măsuri legale.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page