Local

Sancțiuni de peste 4.000 de lei aplicate de polițiștii din Săveni, în urma unei acțiuni

La data de 8 aprilie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor stradale și pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică în rândul cetățenilor.

 

În cadrul activităților desfășurate au fost vizate zonele din proximitatea localurilor publice și cele în care se formează aglomerări de persoane,  precum și străzile adiacente acestor zone, fiind legitimate peste 60 de persoane și controlate 32 de autovehicule.

 

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 19 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 4.000 de lei și au fost reținute 2 permise de conducere pentru consum de băuturi alcoolice.

 

În timpul activităților nu au fost înregistrate infracțiuni stradale sau incidente de natură a tulbura ordinea și liniștea publică.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page