Sanatate

SANATATE | Remedii pentru un par deteriorat

Un par stralucitor, matasos si voluminos este reflexia starii de sanatate, dar si un simbol al feminitatii si al atractiei senzuale. Dar ce este de facut in situatia in care parul este deteriorat, imbatranit prematur si majoritatea varfurilor sunt despicate?

Un par degradat este un par a carui keratina si-a pierdut elasticitatea. Pierderea rezistentei firului de par survine in general in urma proceselor cosmetice de infrumusetare abuzive cum este aplicarea frecventa a permanentului, decolorarea sau vopsirea. Insa, problemele pot fi legate si de o disfunctie a glandei tiroide, o carenta in fier nedepistata, un regim de slabit drastic etc.

Cauzele parului deteriorat

Exista obiceiuri pe care le facem zilnic fara sa ne dam seama ca acestea pot fi fatale pentru podoaba noastra capilara. Nu trebuie sa renuntam la orice produs sau la ritualul de ingrijire , insa trebuie sa facem acest lucru intr-un mod care sa avantajeze parul, nu sa-l agreseze mai tare.

Iata cele mai frecvente cauze ale parului deteriorat si a varfurilor despicate:

Abuzul de perie si placa de coafat parul. Parul se subtiaza si se deterioreaza extrem de usor daca este agresat prin intermediul aparatelor de coafat, la temperaturi ridicate. Insistarea intr-un anumit loc cu peria sau placa incinsa nu va face decat sa subtieze structura firului de par si implicit sa-l deterioreze. Folosirea placii pe parul umed poate insemna „moartea” parului.

Vopsiri repetate, decolorari si permanentari dese. Un par agresat din cauza multor procese de infrumusetare nu va mai arata deloc frumos. Decolorarea parului, urmata de aplicarea unei vopsele si ulterior de utilizarea permanentului reprezinta un adevarat cocktail molotov pentru podoaba capilara. Cel mai bine este sa optezi pentru o singura varianta sau pentru cel mult doua, insa numai dupa ce ai consultat un specialist.

Nu-ti tunzi parul periodic. Trebuie sa stii ca parul creste in medie cam 1 cm pe luna. Pentru a avea o tunsoare impecabila si o coafura frumoasa mereu, este bine sa-ti tunzi varfurile parului la fiecare patru luni. Insa, nu iti tunzi patru cm (adica parul care ti-a crescut in acest interval), ci doar unul singur. Un par tuns foarte rar se degradeaza mai usor si pare inegal, ceea ce strica intregul aspect.

Schimbarile de anotimp. Odata cu schimbarile de temperatura, parul are tendinta de a cadea mai mult. In special toamna, cand soarele nu mai stimuleaza cresterea parului, se remarca o inmultire a numarului de fire de par cazute.

De asemenea, razele puternice ale soarelui si vantul uscat din timpul verii isi pune o amprenta serioasa asupra structurii firului de par, care isi pierde din stralucire si vitalitate.

Varfurile despicate, semnul unui par prematur imbatranit

Varfurile despicate sunt semnul unui par prematur imbatranit. Acestea se manifesta printr-o „dublare” a firului de par, in general a ultimilor centimetri, acolo unde keratina este cea mai fragila. Daca vrei sa scapi imediat de aceasta problema, ai o singura solutie: tunde partile despicate pentru ca nicio metoda de tratament nu le poate reunifica.

Ce trebuie evitat:

  • Sampoanele agresive si uscatul cu feonul pot traumatiza parul. Evita uscarea la o temperatura foarte ridicata! Mai degraba este de preferat sa folosesti uscarea cu aer rece. Nu utiliza peria (cu aer cald) decat pentru a-i da forma finala.
  • Folosirea frecventa a produselor cosmetice destructureaza straturile profunde ale keratinei. Daca periodic iti vopsesti parul, il decolorezi sau apelezi la ajutorul permanentului, este indicat sa nu aplici produsul decat pe portiunea de par nou crescuta, fara sa mai aplici si pe lungimea acestuia.
  • Asocierea dintre vopsea si permanent sau vopsea si decolorare agreseaza foarte tare keratina.
  • Utilizarea periodica a fixativului de par, a gelurilor sau a altor produse de styling duce in timp la subtierea keratinei firului de par.

Recomandari:

  • Primul pas in ingrijirea parului deteriorat este sa ai un mod de viata sanatos. Daca suferi de carente vitaminice, laptisorul de matca si lecitina din soia pot face minuni pentru parul tau. Renunta la fumat si modereaza consumul de alcool, iar parul tau va simti imediat aceasta diferenta.
  • Este foarte important sa acorzi o atentie speciala ingrijirii parului (inainte de samponare), cu ajutorul unor produse hidratante vegetale si a unor produse pe baza de proteine.
  • La sfarsitul spalarii parului, adauga in ultima apa de clatire un pic de otet sau suc de lamaie pentru a diminua din calcarul din apa.
  • Un par frumos se bazeaza pe o alimentatie sanatoasa. Astfel un par deteriorat are nevoie de acizi grasi esentiali si de alimente bogate in vitamina E. Acizii grasi esentiali hranesc straturile profunde ale pielii si sunt indispensabili pentru fabricarea noilor celule din zona scalpului, zona in care se regasesc foliculii pilosi si radacina firului de par.
  • Acizii grasi esentiali impreuna cu vitamina E ajuta la lubrifierea parului, ceea ce il va face mai putin uscat si mai putin deteriorat. Acestea se gasesc in special in uleiul de nuci, de samburi de struguri, de floarea-soarelui, de germeni de grau, cat si in pestele de mare.

Sursa: www.sanatate.acasa.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page