SANATATE | Iată ce vitamine ţin gripa departe!
Menţinerea imunităţii crescute a organismului este esenţială în special în sezonul rece, când virozele şi gripele fac ravagii. Iată ce vitamine trebuie să luaţi zilnic pentru a fi sănătoşi.
Deoarece legumele şi fructele proaspete nu ne vor mai fi chiar la îndemână, organismul poate fi ajutat cu suplimente de vitamine şi minerale pentru a fi ferit de atacul virozelor şi al gripei.
Motorul sistemului imunitar
“Pe toată durata sezonului rece, trebuie să luăm vitaminele A, C, D şi tot complexul de B-uri. De asemenea, pentru a ne întări imunitatea trebuie să luăm şi suplimente de calciu, magneziu, fier şi seleniu. Vitamina C este motorul sistemului imunitar al organismului. Chiar dacă, uneori, nu reuşeşte să ne ferească de viroză, totuşi vom face forme mai uşoare ce se vor vindeca mai repede. Mai mult, vitamina C are un rol esenţial în menţinerea sănătăţii ochilor, pielii şi sistemului cardiovascular”, explică dr. Laurenţiu Luca, directorul Clinicii PULS.
În ce găseşti vitamina C naturală:
-citrice
-tomate
-broccoli
-kiwi
-ardei gras
-salată
-legume verzi
-varză
-fructe de pădure
-ananas
Fumătorii, risc crescut de infecţie
Studiile ştiinţifice arată că fumătorii prezintă un risc mai mare de infecţie cu virusul gripal şi dezvoltă forme mai severe ale bolii. Conform studiilor, ratele de infectare cu virusul gripal au fost cu aproximativ 50% mai mari pentru fumători decât pentru nefumători. Gripa atacă persoanele cu o slabă apărare la “asediul” bacteriilor şi virusurilor: obezii, copiii mici, vârstnicii, bolnavii de hepatită, diabet, SIDA şi boli obstructive cronice (BPOC).
Sursa: www.ziarulring.ro