ImportantSanatate

SANATATE | Decizie ŞOCANTĂ a Guvernului: DESFIINŢEAZĂ mii de paturi din spitale

Guvernul a decis o nouă scădere a numărului de paturi din spitale, pentru 2014-2016. Practic, câte 1.000 de paturi dispar anual din spitalele româneşti, cu toate că decizii asemănătoare luate de Guvernul Boc în urmă cu trei ani au fost criticate de actuala putere.

Numărul maxim total de paturi pentru care casele de asigurări de sănătate pot încheia contracte de furnizare de servicii medicale cu spitalele va continua să scadă şi în perioada 2014-2016, cu câte o mie de paturi mai puţin anual, în baza unei hotărâri aprobate de Guvern în ultima şedinţă.

Potrivit Mediafax, astfel, la nivel naţional, pentru 2014, Guvernul a aprobat un număr total de 121.579 paturi, pentru 2015-120.579 paturi, iar pentru 2016-119.579 paturi.

Acestea includ paturile din secţiile de spitalizare continuă pentru afecţiuni acute şi, respectiv, cronice, precum şi paturile din sanatorii şi preventorii, nu şi pe cele aprobate pentru pacienţii care execută măsuri educative ori de siguranţă privative de libertate şi nici pe cle din penitenciare-spital, care sunt contractate separat.

Conform Legii 95/2006 privind reforma in domeniul sănătăţii, “pentru asigurarea dreptului la ocrotirea sănătăţii”, Ministerul Sănătăţii propune, o dată la 3 ani, Planul naţional de paturi, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

Pentru ultimii trei ani au fost aprobate 129.524 paturi în 2011, 125.639 paturi în 2012 şi 123.127 paturi în 2013, cu aceeaşi tendinţă de scădere.

Normele de aplicare a noilor pachete de servicii medicale şi a Contractului-cadru, care intră în vigoare din 1 iunie, stabilesc că peste 100 de afecţiuni vor fi tratate şi peste 100 de proceduri chriugicale vor fi realizate fără spitalizare continuă, ci în ambulatoriu.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page