Sanatate

SANATATE | Care sunt simptomele tuberculozei

Deşi lucrurile în ceea ce priveşte diagnosticarea şi tratamentul au evoluat considerabil, tuberculoza continuă să fie o problemă de sănătate publică. România, raportează anual aproximativ 13.000 de noi cazuri de pacienţi, fiind ţara europeană cu cea mai îngrijorătoare statistică din acest punct de vedere.

Bărbații, cei mai afectați

„Statistic, ştim că tuberculoza afectează cu precădere bărbaţii, care, în cele mai multe familii sunt singurii care au un loc de muncă şi implicit sunt unica sursă de venit. De aceea, în special în zonele rurale şi în comunităţile de persoane vulnerabile, sau fără adăpost, majoritatea pacienţilor se află în faţa unei alegeri foarte grele: familia sau propria sănătate. Rezultatul îl ştim cu toţii deja şi este reflectat în aceste cifre în creştere. Nu mai vorbim despre faptul că stigmatul din opinia comunităţii este de asemenea o problemă în situaţiile amintite.” este de părere Ştefan Răduţ, Vicepreşedinte al Asociaţiei pentru sprijinirea pacienţilor cu tuberculoză multidrog rezistentă (ASPTMR).

Care sunt simptomele tuberculozei

„Pentru a identifica la timp cazurile de tuberculoză şi pentru începerea imediată a tratamentului este necesar ca simptomele acesteia să fie bine cunoscute de către populaţia generală, întrucât ar putea fi confundate cu ale unei alte afecţiuni, mai puţin grave, sau chiar ignorate. Tuberculoza se localizează în cele mai frecvente cazuri la nivelul plămânilor. Semnele care trebuie luate în considerare pentru realizarea analizelor specifice tuberculozei sunt tuse cu expectoraţie, temperatură între 37-38 de grade Celsius, pierderea poftei de mâncare, transpiraţii predominant nocturne şi scăderea în greutate aparent fără motiv. Orice persoană cu semnele descrise ar trebui să se prezinte de urgenţă la un consult de specialitate.” declară Dr. Popescu Gilda, Coordonator al Programului Naţional de Prevenire, Supraveghere şi Control al Tuberculozie.

Cum se tratează

Tuberculoza este o boală vindecabilă daca este diagnosticată la timp şi tratată cu medicamente antituberculoase corespunzătoare. Durata tratamentului este variabilă în funcţie de momentul diagnosticării, forma de tuberculoză, stadiul evolutiv şi alte probleme de sănătate asociate. Pentru că este o afecţiune contagioasă, care se răspândeşte pe calea aerului, este bine să fim precauţi şi atenţi la semnele pe care organismul ni le transmite, vizita la medic fiind primul pas pentru menţinerea sănătăţii noastre şi a celor apropiaţi.

Organizaţiile din domeniul sănătăţii atrag atenţia, însă, asupra numărului în creştere al cazurilor de tuberculoză multidrog rezistentă (TB MDR). TB MDR este o formă mai complexă a tuberculozei, care se dezvoltă din cauza rezistenţei la medicamente a microbacteriilor, şi al cărei tratament este de o durată mai lungă, de până la doi ani. Statisticile indică faptul că doar 60% dintre pacienţii români cu tuberculoză multidrog rezistentă sunt diagnosticaţi, iar dintre aceştia, doar 30% sunt vindecaţi.

Tratamentul pentru tuberculoza sensibilă la medicaţie cât şi cel pentru forma multidrog rezistentă este acordat în prezent în cadrul spitalelor şi secţiilor specializate de pneumoftiziologie. Durata spitalizării în cazul TB MDR este îndelungată, de până la trei luni. Aceasta, alături de costurile adiţionale medicamentelor pe care pacienţii trebuie să le susţină din resursele proprii şi de efectele adverse ale terapiei sunt adevărate obstacole în urmarea corectă a tratamentului.

Sursa: clickpentrufemei.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page