ImportantSanatate

SĂNĂTATE | Alarmant: Tot mai multe femei ajung prea târziu la spital! Unele sunt operate de tumori gigant, de 10 kg, mai mari decât o sarcină!

Ajung la spital când aproape că nu se mai poate face nimic pentru ele. Fie din lipsă de informare, fie din neglijență sau lipsă de educație, tot mai multe femei sunt diagnosticate cu tumori ginecologice mari, în stadii extrem de avansate.

Medicii sunt alarmați atât de numărul mare de paciente, dar și de vârsta acestora, care este în scădere, până la 50 de ani.

“Am avut tumori mari, chiar şi de zece kilograme, chisturi mari. Au fost tumori de dimensiuni gigante care ajungeau până la dimensiunea unei sarcini la termen. În ceea ce priveşte tumorile chistice, într-o primă etapă apar tulburările digestive, o balonare deosebită care trenează luni de zile. Un al doilea semn pentru tumorile de uter, pentru fibroame, ar fi creşterea în dimensiuni a abdomenului. La un moment dat pot să apară şi tulburările menstruale, dar de obicei este creșterea în volum a abdomenului. Femeile ajung în stare gravă pentru că în general simptomatologia poate să nu fie extrem de zgomotoasă sau pot anumite organisme să suporte extrem de bine aceste tumori şi în final să apară simptomele care le aduce la medic. În general, tumorile de care vorbim, chiar dacă sunt de dimensiuni mari, în 99% din cazuri sunt benigne, care nu pun în pericol viața femeii. Dar, discutând de neoplasmele de col uterin sau cele de ovar, în care simptomatologia apare în stadiile terminale și nu mai este nimic de făcut. Cu toate că există program de screening, femeile nu sunt suficient de bine informate. Sunt femei care, de 7-8 sau 9 ani nu au fost văzute niciodată de medic! Sunt femei cu un buget limitat, care au acces mai greu la îngrijirile medicale.“, a declarat coordonatorul secției de Obstetrică și Ginecologie Botoșani, medicul Gina Puflea.

Medicii recomandă  să îşi facă un control ginecologic, o ecografie şi testul Babeş Papanicolau măcar o dată pe an, pentru depistarea cancerului de col uterin.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page