AgriculturaLocal

S-a stins un mare profesor al Botoșaniului!

Joi,8 aprilie ,2021, zi tristă pentru tot personalul de la Colegiul Național “Mihai Eminescu”,Botoșani: s-a stins din viață, la varsta de 70 de ani,un nume al învățământului botoșănean,profesorul de limbă și literatura engleză,VIRGIL HARIUC.Este nespus de greu să folosim verbe la timpul trecut atunci când vorbim despre Omul și Profesorul Virgil Hariuc,pentru că, la trecerea din aceasta lume,un dascăl  lasă în urmă amintirile vieții și a faptelor sale în mintea și sufletul celor care l-au cunoscut.Iar,dumnealui s-a bucurat de toată admirația , prețuirea și recunoștința elevilor, cadrelor didactice, părinților,a conducerii școlii,de aceea va rămâne  o prezență vie în gândurile noastre.

A fost timp de 15 ani profesor la Grup Școlar Electrocontact (actual Colegiul Tehnic Asachi),inspector școlar-timp de 2 ani, apoi, până în 2019 profesor la Colegiul Național Mihai Eminescu, Botoșani,de unde s-a și retras la pensie.Rămâne amintirea de neșters a unui om deopotrivă de blând,cumpătat și înțelept,delicat și devotat, a unui om cu un farmec aparte și cu un deosebit simț al umorului fin, afinități care izvorăsc din virtute,pasiune față de școală, cum rar ne e dat să mai întâlnim în zilele noastre!

Provenea de pe meleagurile Rădăuțiului-județul vecin, Suceava,- și mereu,cu jovialitatea caracteristică,povestea frumos despre locurile, oamenii, prietenii din zona Bucovinei.Insufla energie pozitivă oriunde se afla,iar seriozitatea pedagogică,noblețea impunătoare,aproape britanică ,lectiile impecabile de limba engleză au inspirat generații de elevi,dar și profesori debutanți ,cărora le-a fost un adevarat mentor,la susținerea gradelor didactice. A pregătit zeci de elevi ai colegiului Eminescu pentru olimpiadele școlare de limba engleză –județene și naționale-;era membru de onoare al Consiliului Britanic,din Iași, pentru contribuția adusă instituției,promovând în rândul elevilor importanța examenelor cu recunoaștere internațională.Ani de zile a făcut parte din comisii de organizare și desfășurare a olimpiadelor școlare județene ,precum și a concursului de verificare a abilităților lingvistice pentru admiterea la profilul bilingv.

Spirit practic,catalizator de destine ,erudit ,promotor al decenței și bunului simț,Hariuc Virgil a însemnat mai mult decât un simplu profesor la catedră: a fost Colegul,Prietenul,Omul care găsea întodeauna sfaturi utile pentru toți cei din jur,în momente dificile ale vieții.

Într-un singur an școlar, Colegiul Eminescu a devenit mai trist și mai sărac,a pierdut 3 dascăli valoroși:Liliana Chira, Tabita Nevinglovschi, Virgil Hariuc.

Rămas Bun, domnule profesor,Hariuc Virgil,și Respect!

Dumnezeu să vă aibă în împărăția lui !

Cristina Chiriac,directorul Colegiului Național “Mihai Eminescu”, Botoșani

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page