Local

Razie de amploare a polițiștilor în municipiul Botoșani. Trei persoane au fost duse la audieri

În noaptea de 4 spre 5 februarie 2024, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au organizat o acțiune cu efective mărite, pe raza municipiului Botoșani, beneficiind de sprijinul polițiștilor de investigații criminale, a celor de investigare a criminalității economice, a polițiștilor pentru acțiuni speciale și a jandarmilor.

 

Astfel, în cadrul activităților desfășurate au fost legitimate peste 140 de persoane, 9 dintre acestea fiind supuse controlului corporal, fără a fi identificate bunuri interzise la deținere, 3 persoane au fost conduse la sediul poliției, iar 10 persoane au fost sancționate contravențional cu amendă în valoare totală de 2.500 de lei, pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială.

 

Totodată, au fost controlate 126 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 72 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 32.000 de lei și au fost reținute 6 permise de conducere și 8 certificate de înmatriculare.

 

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității economice au controlat 6 localuri publice, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 2 sancțiuni contravenționale, în valoare de 17.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor legale privind obligația utilizării caselor de marcat electronice. De asemenea, au fost confiscați peste 1.000 de lei, reprezentând numerar nefiscalizat.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page