AnunturiLocal

Programări online pentru vizita la Centrele de Relații cu Publicul ale Delgaz Grid

  • Programarea se face simplu, în trei pași, pe www.delgaz.ro;
  • Se pot programa online persoane fizice și juridice, dar și operatori autorizați ANRE care depun cereri în numele clienților lor;

 

Delgaz Grid, distribuitorul de gaze naturale și energie electrică al Grupului E.ON România, pune la dispoziția clienților săi o aplicație prin intermediul căreia aceștia își pot programa online vizita la Centrele de Relații cu Publicul, în funcție de propria disponibilitate. Utilizând aplicația, clienții companiei economisesc timp, nemaifiind nevoie să aştepte pentru a fi deserviţi la vizita în aceste centre. În plus, în urma programării vor fi informați printr-un email cu privire la documentele de care au nevoie pentru a-şi soluţiona solicitările și astfel acestea pot fi rezolvate la prima vizită.

 

Se pot programa online persoane fizice și persoane juridice, dar și operatorii economici autorizați de către Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) care depun cereri în numele clienților lor.

 

Programarea se face simplu, în trei pași:

 

  1. se accesează pagina www.delgaz.ro, secțiunea Programează vizita la Delgaz Grid;
  2. se completează detaliile rezervării (motivul, locația și intervalul orar, datele de identificare), apoi solicitantul va primi un email de confirmare;
  3. confirmarea programării se face prin accesarea link-ului primit pe email.

 

În cazul în care intervin modificări în programul solicitantului, acesta are posibilitatea să își anuleze programarea, prin accesarea unui link primit de asemenea pe email.

 

Pentru segmentul de gaze naturale, pot fi soluționate solicitări precum cele privind obţinerea avizelor de amplasament, cereri de racordare la rețeaua de distribuție, cereri de modificare a instalației, punerea în funcțiune a instalației, depunerea fișelor de revizii şi verificări la instalațiile interioare de gaz etc.

 

Pentru segmentul de energie electrică, pot fi soluționate solicitări precum cele care vizează obţinerea avizelor de amplasament, cereri de racordare la reţeaua de distribuție, cereri de modificare a instalației electrice, obținerea calității de prosumator etc.

 

În urma implementării acestei opţiuni, la Centrele de Relații cu Publicul ale Delgaz Grid au prioritate solicitanții care și-au făcut programare online însă accesul tuturor clienţilor noștri este asigurat și fără programare în intervalul orar de funcționare al acestora.

 

Orarul și adresa acestor centre pot fi consultate pe site-ul companiei la https://delgaz.ro/despre-noi/centre-de-relatii-cu-publicul.

 

Încurajăm folosirea canalului de programare online acesta fiind unul dintre proiectele companiei care vizează digitalizarea serviciilor şi îmbunătăţirea experienţei clienţilor noştri.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page