Local

Primarul Cosmin Andrei caută soluții pentru locurile de parcare ale taximetriștilor – FOTO

Primarul Cosmin Andrei, însoțit de reprezentanți ai Camerei Taximetriștilor, a vizitat marți 2 stații considerate a fi problematice, cu scopul de a găsi soluții pentru a proteja pietonii dar și de a preveni aglomerarea parcărilor.
Întrucât operatorii de taxi au susținut că locurile de parcare sunt insuficiente, atât în stația din zona Bucovina cât și pentru cea din vecinătatea Bisericii Sf. Gheorghe, edilul botoșănean și-a propus să facă o reconfigurare, în sensul suplimentării numărului locurilor destinate taximetrelor.
În Bucovina, spațiul este unul generos, care permite acest lucru, iar în spatele Pieței Centrale, stația de taxi poate ocupa și spațiul de pe partea opusă a străzii.
„Luăm în calcul aceste extinderi pentru că este necesar, păstrând astfel un echilibru și față de locurile de parcare din zonă, dar și dacă riveranii sunt de acord. Îmi doresc ca toate deciziile pe care le luăm să fie în folosul tuturor”, a precizat primarul Cosmin Andrei.
Aceste soluții vor fi supuse dezbaterii și în cadrul ședinței Comisiei de Sistematizare a Circulației.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page