Local

Primărie amendată de comisarii Gărzii de Mediu Botoșani – FOTO

Urmare a acțiunilor de inspecție și control pentru verificarea stadiului de realizare a măsurilor prioritare de guvernanță privind gestionarea deșeurilor municipale (conform PNGD) și a stării de sablubrizare a localităților din cadrul UAT Coțușca s-a constatat:
• implementarea sistemului de colectare separată de către UAT, respectiv existența punctelor de colectare și dotarea corespunzătoare a acestora;
• asigurarea și respectarea programelor (graficelor) de colectare separată, cel puțin pentru deșeurile din hârtie, metal, plastic și sticlă din deșeurile municipale;
• neatingerea nivelului de pregătire pentru reutilizare și reciclare;
• neutilizarea sistemelor de colectare separată a deșeurilor de către generatori (invlusiv populație);
• transportul separat (fără a fi amestecate) al deșeurilor colectate separat de la generatori;
• neîndeplinirea țintei de reducere a cantității de deșeuri municipale transferată spre depozitate pentru anul 2021;
• amplasamente pe care erau depozitate deșeuri în amestec;
• depunerea la termen a declarațiilor privind Fondul pentru mediu.
S-au stabilit în sarcina UAT Coțușca 5 măsuri cu termen pentru remedierea neconformităților constatate și s-a aplicat o sancțiune contravențională, astfel:
– amendă în cuantum de 15.000 lei pentru neatingerea țintei de colectare separată în vederea reciclării pentru anul 2021.
În conformitate cu prevederile OUG nr. 92/2021, art. 66, alin. (1), lit. b Constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 5 ani sau cu amendă următoarele fapte:,,neluarea sau nerespectarea măsurilor obligatorii în desfăşurarea activităţilor de colectare, tratare, transport,valorificare sau eliminare a deşeurilor periculoase.”

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page