InfractionalLocal

Prietenul i-a facilitat obţinerea unui permis de conducere fals şi s-a ales cu dosar penal

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit, asupra unui bărbat, cu cetăţenie R. Moldova, un permis de conducere ce s-a dovedit a fi fals.

În data de 16 august 2022, în jurul orei 05.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, un cetăţean din Republica Moldova în vârstă de 35 de ani, pasager al unui autocar înmatriculat în Republica Moldova.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra pasagerilor şi bagajelor acestora, ocazie cu care a fost descoperit în portmoneul acestui cetăţean un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Republica Moldova, având imprimate datele de identificare şi fotografia persoanei în cauză.
Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului descoperit, colegii noştri au efectuat verificări specifice, ocazie cu care au stabilit faptul că acesta nu îndeplineşte condiţiile de formă şi de fond ale unui document autentic, fiind fals total.

Totodată s-a constatat că respectivul cetăţean nu este deţinător al niciunui permis de conducere valabil.

Persoana în cauză a declarat că a obţinut permisul de conducere în anul 2021 în Franţa, prin intermediul unui prieten, cetăţean moldovean, căruia i-a transmis datele personale şi o fotografie, iar după două luni de zile a primit permisul prin intermediul unei alte persoane care a venit din Republica Moldova în Franţa.

Cetăţeanul a mai declarat că ştia despre permis că este fals şi că nu l-a utilizat niciodată.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la fals material în înscrisuri oficiale.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page