Local

Prestatorii din HORECA atenționați că restricțiile de pandemie încă nu s-au ridicat

Pentru că în acest week-end încă nu au intrat în vigoare prevederi legale ce să modifice condițiile de activitate a unităților din domeniul hotelier și al alimentației publice, prefectul Dan Nechifor i-a invitat la o discuție pe cei mai importanți agenți economici de profil. Întâlnirea a avut loc vineri după-amiază, la punctul de start al sfârșitului de săptămână. ”Avem semnale că în acest week-end urmează să se organizeze nunți și alte petreceri. Vă rugăm să țineți cont că încă sunt interzise aceste evenimente. După 1 iunie, dacă se modifică legislația, se vor putea organiza. Vom vedea exact ce spun actele normative și normele de aplicare. Până atunci aveți grijă că încă se vor face verificări prin echipaje mixte MAI- DSP- DSVSA.”, a fost avertismentul prefectului Dan Nechifor.

La discuții au fost prezenți comandanții structurilor Ministerului de Interne cu atribuții de control, dar și șefii structurilor pentru protecția consumatorilor, sănătatea publică și siguranța alimentelor.

În așteptarea ridicării, fie și parțiale, a restricțiilor privind organizarea nunților, banchetelor și botezurilor, reprezentanții marilor restaurante din Botoșani au solicitat prefectului să completeze, dacă va fi cazul, cadrul legal. Se dorește clarificarea procedurii de verificare a participanților în ideea de a se ști dacă sunt sau nu imunizați împotriva COVID 19. În sarcina organizatorului petrecerilor cade această responsabilitate, odată cu riscul de a suporta consecințele legale pentru nerespectarea prevederilor.

 

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page