AdministratieLocal

Prefectul Sorin Cornilă: Nu trebuie să ezităm în nici un fel ceea ce privește pregătirea pentru sezonul rece

Sorin Cornilă, reprezentantul Guvernului în teritoriu, a prezidat astăzi Ședința Colegiului Prefectural al județului Botoșani care a avut loc în Sala Nicolae Iorga, din Palatul Administrativ.

În debutul ședinței, cololenul Dan-Decebal MURARU – inspector șef, Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Botoșani a prezentat stadiul pregătirii pentru iarna 2023-2024 a instituţiilor publice, unităţilor administrativ-teritoriale şi societăţilor comerciale de pe raza Judeţului Botoşani care asigură servicii publice pentru cetăţeni.

Pe subiect au avut intervenții Paul Șmit – director adjunct, Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri Botoșani, Liviu Nicolae ȘTEFAN – director general, SC “Nova Apaserv” SA Botoşani și Liviu Mihalache – adjunct șef Secție – Secția Drumuri Naționale.

Sorin Cornilă, prefectul județului Botoșani: ”Nu trebuie să ezităm în nici un fel în ceea ce privește pregătirea pentru sezonul rece. Trebuie să fiți pregătiți cu aceste contracte pe care le încheiați cu furnizorii de servicii 100% pentru sezonul de iarnă. În perioada următoare vom avea o întâlnire cu toți factorii cu atribuții în domeniu și vom face o analiză pentru că, înțeleg din prezentările de astăzi că suntem pregătiți și nepregătiți, într-un fel, din cauza capacităților tehnice. De la mine ați avut și aveți sprijin, și în luna aprilie am intervenit ca să solicităm autofreze, care au ajuns la noi, poate mai greu, pentru că până la Botoșani au fost probleme și la Iași și la Suceava, dar atunci am ieșit onorabil din situația aia, pentru că, știe toată lumea, viscolul pe care l-am avut atunci a fost foarte puternic, de aia am avut și cod roșu.”

Referitor la activitatea Nova Apaserv, prefectul județului Botoșani i-a transmis directorului general să aibă în atenție toate problemele cu care se confruntă operatorul de apă.

Sorin Cornilă: ”În ceea ce privește activitatea Nova Apaserv, vă rog domnule director să pregătiți proiecte, ca să schimbăm aceste conducte pentru că văd că sunt din ce în ce mai dese avariile, am primit și eu foarte multe petiții, nu vreau să ascundem situația asta, de aia o și discut, știu că aveți disponibilitate și apreciez lucrul acesta, de câte ori v-am sunat ați reacționat, dar trebuie să ajungem la problema de bază, cea a fondurilor, a investițiilor și a resursei umane. Sunt trei elemente importante pe care trebuie să le regândiți și să încercăm să resuscităm operatorul de apă.”

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page