AnunturiLocal

Portalul Delgaz Grid are acum o interfață nouă, mai simplă și ușor de utilizat de clienți și firme

Portalul delgaz.ro are, începând din luna septembrie, o interfață nouă, mai intuitivă, care îi ajută pe clienți să acceseze mai simplu și rapid informațiile de care au nevoie, să anunțe un deranjament, să depună documente pentru racordarea la sistemul de distribuție sau să își programeze vizita la centrele de relații cu publicul.

Portalul aduce și o noutate: atât la secțiunea Gaze Naturale, cât și la cea de Energie Electrică informațiile vor putea fi selectate în funcție de tipul de utilizator, client casnic sau non casnic, operator economic sau furnizor de energie.

Pe lângă secțiunile Gaze Naturale și Energie Electrică unde clienții pot accesa informații privind modul de obținere a avizelor, procesul de racordare la rețeaua de distribuție, tarife și legislație, standardul de performanță în domeniul distribuției, portalul mai are alte două secțiuni. Despre noi este secțiunea care cuprinde informații relevante despre companie, dar și un formular de contact în baza căruia clienții pot alege natura interacțiunii și pot depune  solicitări, sesizări sau reclamații. Totodată, la secțiunea Informații generale se regăsesc anunțuri și informații despre achiziții publice, proiectele din fonduri europene, comunicate de presă etc.

Pe portal, utilizatorii au la dispoziție mai multe funcționalități:

  • I Connect – unde se pot depune cererile de racordare la rețeaua de distribuție de gaze naturale și energie electrică;
  • anunțarea unui deranjament la energie electrică – unde se pot anunța situațiile de întreruperi în alimentare și totodată se poate verifica statusul unui deranjament;
  • verificarea întreruperilor programate în alimentarea cu gaze naturale și energie electrică;
  • programarea vizitei la centrele de relații cu publicul;
  • programări citiri/înlocuiri contoare – dedicat clienților Delgaz Grid la care echipele operaționale nu au avut acces pentru citirea sau înlocuirea contoarelor de gaze naturale/energie electrică, secțiune în care se pot face online programări la o nouă dată.

Pentru perioada următoare, compania își propune să dezvolte noi funcționalități care să permită clienților să soluționeze cât mai simplu și rapid operațiuni care țin de relația cu distribuitorul de gaze naturale și energie electrică.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page