Local

Pompieri avansați în grad de Ziua Națională a României – FOTO

Cu prilejul Zilei Naționale a României, șase pompieri botoşăneni, care au obţinut rezultate foarte bune în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, au fost înaintaţi în gradul următor, înaintea expirării stagiului minim.

Este vorba de:
– trei subofițeri din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani: Cozmin Cătălin Rotariu, Bogdan Florin Beșleagă și Teodor Alexandru Nedelcu,
– trei subofițeri din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi: Marian Volintiru, Ciprian Moga și Daniel Purice.

Toți vor purta, începând cu 1 decembrie, gradul de plutonier adjutant.
Inspectorul șef al ISU Botoșani, colonel Dan – Decebal Muraru a precizat că înaintarea în gradul următor este un moment cu o încărcătură deosebită pentru orice militar căruia i se vede recunoscută şi apreciată atât munca, implicarea în acţiunile de protecţie a vieţii, mediului şi valorilor materiale, cât și respectarea deontologiei profesionale.

Tot cu 1 decembrie, în urma promovării concursului, Andrei Olariu s-a alăturat echipei ISU Botoșani, fiind încadrat ca personal contractual în cadrul Serviciului Logistic.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page