Local

Polițiștii de la Prevenire au vizitat grădinițele din Suharău și Ibănești – FOTO

Zilele  de 24 și 25 august 2022 au constituit un prilej de întâlnire pentru copiii aflați la atelierele de vară Șotron organizate de Asociația Ovidiu.Ro, cu poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul I.P.J. Botoşani.

Astfel,   copii din comunele Ibănești și Suharău au primit informaţii privind siguranţa personală acasă, pe  stradă şi în locurile de agrement. Întâlnirile poliţiştilor cu copiii au avut un caracter interactiv, în cadrul cărora copiii au primit sfaturi cu privire la comportamentul pe care trebuie să îl adopte atunci când sunt singuri acasă, pe stradă sau în mediul online  precum şi cu privire la măsurile pe care trebuie să le ia atunci când siguranţa le este pusă în primejdie .

În cadrul grădinițelor din comunele menționate, activitățile derulate au avut rolul de a acorda sprijin copiilor de grădiniță care urmează să înceapă clasa pregătitoare în luna septembrie 2022.

Copiilor li s-au prezentat elemente de educație rutieră, modul de deplasare pe drumul public în cazul în care nu există trotuar, asigurarea înante de angajare în traversare .

Viitorii școlari au descoperit ce pot face dacă se pierd, cui pot cere ajutor și în cine pot avea încredere. Mai exact, au învățat că nu trebuie să se depărteze de locul în care se află și să ceară ajutor pentru a suna părinții sau poliția, fără a pleca cu persoane din jurul lor, în alte direcții.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page