Eveniment

Polițiștii au ieșit în stradă la Botoșani, sătui de promisiunile neonorate ale guvernanților – FOTO&VIDEO

Mai mulți polițiști și polițiști de penitenciar au protestat miercuri dimineață, în fața Prefecturii Județului Alba. În țară s-au desfășurat în același timp mai multe manifestări similare. Acțiunea este organizată de sindicatul Europol, alături de sindicațiștii polițiștilor de penitenciar. 

Sindicaliștii menționează că obiectivul ”adunării publice îl constituie nemulțumirile manifestate față de înghețarea salariilor polițiștilor și menținerea inechităților salariale prin neaplicarea unitară a prevederilor Legii nr. 153/2017 comparativ cu celelalte categorii de bugetari și indexarea pensiilor militare cu indicele inflației”.

Sindicatul Europol mai precizează că va pune la dispoziția polițiștilor un model de notificare prin care să-și exercite dreptul de a refuza efectuarea muncii suplimentare începând cu 1 ianuarie 2022 și de a mai efectua sarcini/atribuții (COVID19) pe care nu le au în fișa postului. Toate acestea, în situația în care nu va fi aplicată Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Prefectul județului Botoșani, Dan Nechifor, s-a întâlnit astăzi, 15 decembrie 2021, cu reprezentanții Sindicatului Polițiștilor Europeni, EUROPOL, care i-au prezentat principalele revendicări.

Reprezentantul Guvernului în teritoriu i-a asigurat că va întreprinde toate demersurile necesare privind transmiterea, în vederea soluționării, a tuturor revendicărilor către Guvernul României.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page