Judetsocial

Polițiștii alături de copiii aflați în Şcoala de Vară de la Vorona – FOTO

Ziua de 9 august 2022 a constituit un prilej de întâlnire pentru copiii aflați în Şcoala de Vară Vorona, organizată de Parohia Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena Vorona Centru, reprezentată de preot paroh Anuşca Andrei, în colaborare cu Centrul de Informare Turistică  Vorona, reprezentat de doamna Pancu Ramona, cu poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul IPJ Botoşani.

Astfel, 70 de copii au primit informaţii privind siguranţa personală acasă, pe stradă şi în locurile de agrement. Întâlnirile poliţiştilor cu copiii au avut un caracter interactiv, în cadrul cărora copiii au primit sfaturi cu privire la comportamentul pe care trebuie să îl adopte atunci când sunt singuri acasă, precum şi cu privire la măsurile pe care trebuie să le ia atunci când siguranţa le este pusă în primejdie.

De asemenea, polițiștii au atras atenția copiilor și tinerilor asupra consecințelor la care se expun printr-o utilizare neadecvată a internetului, în caz contrar, putând deveni foarte ușor victime ale acestui mediu. Cu această ocazie, copiii au primit tricouri, şepci, stickuri de memorie, rucsacuri şi insigne, prin intermediul Proiectulului Ro Cyberex, derulat la nivel naţional.

Consumul de droguri a fost o altă temă abordată cu tinerii aflați în tabără, aceștia aflând informații despre droguri, despre consumul de alcool și tutun și despre efectele nocive ale acestora la orice vârstă.

 

 

 

 

În cadrul activităţilor au fost distribuite şi materiale de informare (pliante si orare) realizate în cadrul parteneriatului  derulat de IPJ Botoşani cu Autoritatea Teritorială de Ordine Publică – Consiliul Judeţean Botoşani.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page